717

Alexei Roibu, sancţionat de Procuratura Generală


Ministrul de Interne, Alexei Roibu, ar putea fi amendat, deoarece nu se prezintă la Procuratura Generală pentru audieri pe marginea cazului semnăturii false. Declaraţia a fost făcută de Procurorul General, Valeriu Zubco. Alexei Roibu nu a comentat, deocamdată, declaraţia.


"Un impediment în finisarea acestui dosar este neprezenţa domnului ministru de Interne, pentru a fi audiat. Noi am făcut citaţie publică şi prin intermediul Guvernului, ca domnul ministru de Interne să se prezinte pentru a fi audiat. Vom aplica prevederile legale, inclusiv amenda judiciară", a menţionat Procurorul General, Valeriu Zubco.


Scandalul pe marginea semnăturii falsificate s-a iscat la sfârşitul lunii august 2011. Atunci, în adresa Preşedinţiei a fost expediată o scrisoare, prin care era propusă acordarea gradului de general-maior şefului Brigăzii de poliţie cu destinaţie specială "Fulger", Ion Ţurcan. Deşi demersul era semnat de ministrul de interne, Alexei Roibu, acesta a negat faptul că semnătura i-ar aparţine. Expertiza grafologică efectuată de Procuratura Generală a demonstrat însă că aceasta este autentică.


publika.md

0