Cei mai corupţi funcţionari au fost angajaţii MAI
În 2011 cele mai multe dosare penale pentru corupţie au fost pornite pe numele angajaţilor Mnisterului Afacerilor Interne. Datele au fost prezentate de către procurorii anticorupţie în cadrul unei şedinţe de bilanţ.
"Cele mai multe încălcări se referă la infracţiuni de corupţie şi cele conexe lor - 40,24 la sută. Urmeaza infracţiunile contra patrimoniului - 18 la sută . După gravitatea infracţiunilor săvârşite se constata că 40% din cauzele penale se referă la infracţiuni din categoria celor mai puţin grave. 32 de cauze sunt infracţiuni grave, iar 12 cauze vizează infracţiunile deosebit de grave”, a declarat procurorul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Radeţchi.
Potrivit lui Radeţchi, după criteriul subiectului comiterii infracţiunilor, cele mai frecvente sunt comise de poliţişti – 12 cauze penale în 2011. Aceştia sunt succedaţi de reprezentanţii administraţiei publice locale - 9 cauze, doi primari şi alţi şapte funcţionari publici.
De asemenea, procurorii anticorupţie au declarat că, în vizorul justiţiei, în 2011, au fost trei angajaţi ai societăţilor comerciale, din sectorul privat, trei angajaţi din sfera învăţământului şi câte doi colaboratori ai serviciului vamal şi fiscal, doi medici, doi angajaţi din sectorul financiar bancar şi câte un avocat şi un executor judiciar.
În 2011, a crescut numărul de cauze penale, cu 7,2% mai mult decât în 2010, iar numărul sentinţelor de achitare s-au redus . Totodată, pe parcursul anului 2011 au venit la PG, cu aproximativ 5,8 la sută, mai multe plângeri.