489

Opoziţia anunţă un miting pentru joi


Partidul Naţional Liberal din România a hotărât să organizeze un miting pe data de 19 ianuarie. Anunţul a fost făcut public de către vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu în cadrul emisiunii “Sub semnul întrebării”de la postul de televiziune B1.
 
“Nu cred că este corect să stăm ca şobolanii la cutie. Trebuie să ieşim şi noi să spunem că suntem de acord cu aceste lucruri”, a declarat Fenechiu.
 
În timp ce deputatul afirmă că decizia de a ieşi la miting a fost luată de liberali chiar astăzi, există informaţii care dau de bănuit şi compromit activitatea PNL-ului. Pe situl romanialiberala.ro, care ar fi în gestiunea Partidului Naţional Liberal a apărut astazi, o numerotare inversă prin care se declară: “Mai sunt 3 zile”, adică e clar că protestul va avea loc joi.
 
Pe de altă parte, un telespectator fidel a trimis postului TV B1 un mesaj în care susţine că a primit un email încă la data de 10 ianuarie în care era scris: “Mai sunt 9 zile”. Aceste lucruri duc la gândul că opoziţia stă în spatele protestelor din România şi vorbeşte de un miting încă la 10 ianuarie, când românilor nici prin cap nu le trecea să iasă în stradă.
Deputatul Relu Fenechiu neagă acuzaţiile şi susţine că e ceva trucat la mijloc, iar situl românialiberala.ro nu aparţine PNL-ului.
 
union
0