764

INIŢIATIVĂ DE SUCCES! Mihai Eminescu, OMAGIAT în Parlamentul European


Parlamentul European a adus, marţi, 10 ianuarie, un omagiu poetului naţional al României, Mihai Eminescu, la 162 de ani de la naşterea sa.

 
 Evenimentul, organizat de europarlamentarul Petru Luhan, s-a bucurat de un real succes, peste 400 de persoane onorând invitaţia, scrie libertatea.ro. 


"Astăzi am avut onoarea şi deosebita plăcere de a le prezenta colegilor mei din Parlamentul European o mică parte din ceea ce înseamnă nepreţuita operă a lui Mihai Eminescu. Mă bucur nespus că am avut un public numeros şi că am făcut o surpriză plăcută, la început de an, românilor care trăiesc în Bruxelles şi care au venit în număr mare", a declarat Petru Luhan.


Prima parte a evenimentului a constat într-un concert în memoria marelui poet. Sala Yehudi Menuhin din Parlamentul European a răsunat în acordurile compoziţiilor lui George Enescu, în interpretarea Claudiei Bara (pian) şi George Tudorache (vioară). 


Mai apoi, publicul spectator a fost încântat de interpretarea  poeziei "Dormi" de Mihai Eminescu, atât în română cât şi în franceză, a actorului Sebastian Radovici. 

A urmat un duet de excepţie, Ioana Mihai (pian) şi Mariana Iacob (mezzosoprana), care au transpus muzical poezii celebre ale lui Eminescu.

În a doua parte a evenimentului, au fost promovate o serie de produse bio din Bucovina, regiunea care a fost sursă de inspiraţie pentru atât de multe dintre operele marelui poet român. "Produsele excepționale din Bucovina au reuşit, şi de această dată, să îi impresioneze pe colegii mei europarlamentari", a mai precizat Petru Luhan.
 
24h
0