863

OFICIAL! Ion Caras, noul selecţioner al echipei de fotbal a Moldovei

 
Antrenorul moldovean Ion Caras este noul selecţioner al echipei naţionale de fotbal a Republicii Moldova. Aceasta a anunţat astăzi, 9 ianuarie, Federaţia Moldovenească de Fotbal în cadrul unei Adunări a Comitetului Executiv.

Ion Caras, în vârstă de 61 de ani, a mai condus selecţionata Moldovei în ciclurile preliminare ale Campionatului European din anul 1996, unde dintr-o grupă cu Germania, Bulgaria, Ţara Galilor, Albania şi Georgia a adunat 9 puncte, şi a Campionatului Mondial din anul 1998, fiind o campanie de calificare mult mai modestă. Moldova nu a acumulat niciun punct, fiind în grupă cu Anglia, Italia, Polonia şi Georgia.

În ultima perioadă, Ion Caras a activat în calitate de observator al Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal pentru partidele din prima ligă.

Ca antrenor, ultima dată a activat la FC Nistru Otaci, dar a plecat din nordul Republicii în anul 2010.

În noua grupă preliminară a Campionatului Mondial din anul 2014, tricolorii vor face parte dintro grupă preliminară cu Anglia, Polonia, Ucraina, Muntenegru şi San Marino. Prima partidă Moldova o va juca la Chişinău cu Anglia, pe 7 septembrie 2012.

Ion Caras a fost pus în această funcţie după ce fostul selecţioner, românul Gabi Balint, nu şi-a prelungit contractul cu FMF, care a expirat la finele anului 2011.
 
jurnal
0