Viitorii preşedinţi ai Moldovei nu se grăbesc să-şi anunţe candidaturile
La o săptămână din momentul startului depunerii dosarelor la preşedinţie nimeni nu a păşit pragul Comisiei speciale pentru organizarea alegerilor şefului statului.
„Ne aşteptăm că poate de luni, 9 ianuarie, va veni cineva. Acum majoritatea deputaţilor sunt în vacanţă", a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele comisiei, liberal-democratul Tudor Deliu.
Potrivit deputatului, până acum au avut loc doar câteva convorbiri telefonice cu persoanele care au mai încercat să candideze şi la scrutinele anterioare, dar nu au fost înregistraţi în calitate de candidaţi pentru că nu au avut susţinerea a minimum 15 deputaţi, aşa cum prevede legea.
Termenul limită de depunere a dosarelor este 12 ianuarie, ora 19.00, iar Tudor Deliu nu exclude situaţia în care nicio persoană nu-şi va înainta candidatura.
Preşedinte al Republicii Moldova poate deveni persoana care are 40 de ani împliniţi, în ultimii 10 ani a locuit în Moldova şi cunoaşte limba de stat. La alegerile ordinare din 16 decembrie unicul candidat înregistrat, Marian Lupu, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi ales preşedinte. Liderul PDM a anunţat că nu va candida la alegerile repetate din 15 ianuarie.
adevarul