Statul vrea să-ți ia 22 de procente din salariu
Autorităţile intenţionează să inverseze contribuţiile sociale pe care le achită lunar patronii şi angajaţii. Astfel Guvernul vrea să treacă prin contabilitate salariile „la plic".
Mulţi patroni, dorind să se eschiveze de plata contribuţiilor sociale, îi conving pe angajaţi să lucreze fără contract de muncă sau să le achite o parte din salariu „în plic".
Conform datelor oficiale, în anul 2010, circa 57% din angajaţi sau aproximativ 700.000 de oameni au primit salariu „în plic", iar valoarea veniturilor nedeclarate a reprezentat circa 10% din PIB.
Pierderile bugetului public naţional sunt estimate la 4,7 miliarde de lei în anul 2010, iar în anul 2011 cifra depăşeşte şi cinci miliarde de lei. Experţii au constatat că perpetuarea situaţiei poate duce, până în 2016, la ratarea unor venituri de 30 de miliarde de lei. Pentru combaterea fenomenului, autorităţile au elaborat un plan de măsuri care prevede câteva opţiuni. Printre acestea se numără înăsprirea sancţiunilor pentru firmele ce plătesc salarii la negru, trecerea poverii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat şi monitorizarea declaraţiilor agenţilor economici, în baza profilurilor pe economie.
Sergiu Sainciuc, viceministrul Muncii, consideră că cea mai bună soluţie este înăsprirea sancţiunilor. Cât despre mărirea contribuţiilor sociale plătite de angajat, oficialul dă asigurări că acest lucru nu se va întâmpla în următorii trei ani.
Economiştii critică însă intenţia autorităţilor de a folosi măsuri represive. „Problema plăţii salariilor «în plic» este foarte acută, dar metodele represive nu vor rezolva nimic. Nu cred nici în opţiunea de a pune pe umerii angajatului cea mai mare partea a contribuţiilor sociale", susţine Veaceslav Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Contabililor şi Auditorilor Profesionişti. În opinia lui Ciobanu, o soluţie ar fi stimularea legalizării plăţii salariilor. „De exemplu, dacă se declară un salariu de până la 4.000 de lei, contribuţia angajatorului să fie de 23%, iar dacă salariul depăşeşte
aceată sumă, contribuţia să fie mai mică", a menţionat acesta.
ESTE NEVOIE DE VOINŢĂ POLITICĂ
Petru Chiriac, vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, este sceptic în privinţa reuşitei intenţiilor Guvernului. „Discutăm despre aceste probleme de foarte mult timp. Şi acum zece ani am avut proiecte pentru a diminua fenomenul, dar nu a urmat nicio decizie", a spus sindicalistul.
La rândul lor, reprezentanţii patronatelor consideră că lucrurile nu vor evolua în acest sens până nu vom avea stabilitate politică. „Chiar dacă ne dorim foarte mult aceste schimbări, nu le putem face din cauza incertitudinii politice. Niciun politician nu are curajul să facă ceva pentru că nu este sigur de ziua de mâine", susţine Vladislav Caminschi, de la Confederaţia Naţională a
Patronatelor. „Oficial contribuţia socială trebuie să fie împărţită între angajator şi angajat în proporţie de 2/3 şi 1/3. La noi însă nici legea actuală nu se respectă, salariatul având o cotă mai mică", susţine Caminschi. ;
Soluţiile pentru legalizarea salariilor
Autorităţile consideră că neadoptarea unor măsuri de combatere a plăţilor salariale „în plic" va duce la creşterea cu 6% a pierderilor anuale cauzate bugetului public de acest fenomen. Una din opţiuni vizează înăsprirea sancţiunilor, inclusiv dublarea amenzilor pentru asemenea încălcări. Efectul acestor măsuri ar fi reducerea pierderilor bugetare cu 1,7% pe an, susţin autorii, iar impactul pozitiv va fi de de 2,2 miliarde de lei în anul 2016.
O altă opţiune este trecerea poverii contribuţiilor sociale de stat de la angajator la angajat. Astfel, dacă acum compania achită 23%, iar salariatul 6% contribuţie din salariu în bugetul asigurărilor sociale de stat, apoi în anul 2016 lucrurile ar trebui să se inverseze. Patronul să achite o contribuţie de 7%, iar angajatul de 22%. Oficialii cred că soluţia va oferi acestuia din urmă o mai mare putere în relaţia cu angajatorul şi ar putea stimula legalizarea salariilor.
point.md