Trei ani de închisoare pentru polițistul învinuit de TORTURĂ
Un poliţist din Hînceşti a fost tras la răspundere penală pentru că a torturat un tînăr, suspectat de comiterea unui furt.
Potrivit Procuraturii Generale, incidentul a avut loc în luna iunie curent. Tînărul invinuit de furt de miei a fost condus de către polițist în biroul său, unde l-a torturat şi l-a impus să recunoască că a săfîrşit infracţiunea.
Deoarece nu a reușit să-i demonstreze vinovăția, polițistul i-a pus cătuşele presupusei victime,și l-a transportat apoi la Postul de Poliţie din altă localitate.
Procurorii menționează că victima face parte dintr-o familie de sinistraţi, iar adevăratul hoţ al mieilor a fost dat în căutare.
Astfel, judecătoria Hînceşti a întocmit penru polițist o pedeapsă de 3 ani şi jumătate de închisoare cu un termen de probă de 2 ani.