1000

Un avion s-a prăbuşit pe o autostradă din statul american New Jersey. Cinci persoane au murit

 Cinci persoane au murit marţi în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni pe o autostradă din statul american New Jersey, au anunţat autorităţile.

Sursă imagine: mediafax.ro
Doi bărbaţi, o femeie, doi copii şi un câine, aflaţi la bordul avionului, au murit în urma prăbuşirii aparatului în Morristown, New Jersey, a declarat Robert Gretz, anchetator la Comisia Naţională pentru Siguranţa Transporturilor, citat de CNN.
 
Avionul de tip Socata TBM700 efectua o cursă de la Teterboro, New Jersey spre aeroportul DeKalb-Peachtree din Atlanta, dar s-a prăbuşit pe autostrada 287, la aproximativ 14 minute după decolare, a precizat Gretz.
 
Aparatul de zbor se afla la o înălţime de circa 5.300 de metri când a "existat o discuţie între pilot şi controlorul local despre condiţii de îngheţ", a adăugat anchetatorul.
 
El a mai spus că ancheta este încă la început şi este prea devreme pentru a specula cu privire la cauzele prăbuşirii. Potrivit informaţiilor preliminarii, ocupanţii avionului mergeau la Atlanta pentru o călătorie de afaceri şi de plăcere, a afirmat Gretz.
 
Autorităţile nu au dat publicităţii numele victimelor, dar firma de investiţii bancare Greenhill & Co. din New York a precizat că este vorba despre doi dintre directorii săi, Jeffrey Buckalew (45 de ani) şi Rakesh Chawla (36 de ani), soţia lui Buckalew, Corinne, şi cei doi copii ai lor, Jackson şi Meriwether. "Avionul îi aparţinea lui Buckalew, un pilot experimentat a cărui pasiune era zborul", a afirmat compania.
 
eurotv
0