895

Ce ne aşteaptă în anul 2012? Grâu mai scump de două ori, UE în criză şi un nou preşedinte în SUA

 Economiştii de la banca daneză specializată în tranzacţionări şi investiţii online Saxo Bank au dat publicităţii cele mai şocante previziuni pentru anul viitor.
 
1. Acţiunile Apple intră la apă. Economiştii susţin că pe acest segment concurenţa va fi acerbă - Google, Amazon, Microsoft/Nokia şi Samsung ducând bătălia pentru aproximativ acelaşi target de cumpărători. Astfel, Apple nu va reuşi să îşi păstreze cota de piaţă de 55%, de trei ori mai mare decât Android şi de 66% pentru iOS, respective iPad, anticipează analiştii Saxo Bank.
 
2. Criza se întoarce în UE. Tratatul UE din decembrie se dovedeşte insuficient pentru a rezolva criza de finanţare a Uniunii - în special pe cea din Italia - iar criza datoriilor UE se va întoarce să se răzbune pe la mijlocul anului viitor. Pieţele de acţiuni vor reacţiona şi vor scădea cu 25% în cazul plasamentelor short, punând politicienii în situaţia de a declara o ‘bank holiday' extinsă, închizând toate pieţele exchange şi băncile pentru o săptămână, sau chiar mai mult.
 
3. Un candidat încă necunoscut va ajunge preşedintele Americii. S-a întâmplat şi în trecut şi tot pe fondul unei crize economice majore. În 1992, miliardarul texan Ross Perot a reuşit să profite de recesiunea economică şi de dezgustul populaţiei faţă de clasa politică americană şi a obţinut 18,9% din voturi. Au trecut trei ani cu Obama şi constatăm că puţine s-au schimbat. A crescut însă sentimentul deziluziei faţă de întreg sistemul politic american, ceea ce face să existe un context mai benefic ca niciodată pentru un al treilea candidat. Cineva cu un program solid orientat către schimbări reale ar putea apărea la începutul anului şi ar putea obţine preşedinţia în noiembrie 2012, în ceea ce s-ar putea numi cele mai importante alegeri din istoria SUA, adunând 38% din votul popular.
 
4. Australia intră în recesiune. Efectele valului gigantic de încetinire economică în zona Asia-Pacific se văd astăzi şi în Vest, împing alte state în recesiune. Dacă era o ţară dependentă de bunăstarea Chinei, acea ţară este Australia, cu puternica ei dependenţă de minerit şi resurse naturale. Cum cererea adresată Chinei pe aceste ramuri industriale s-a diminuat, Australia este împinsă către recesiune, recesiune care va fi exacerbată de crahul imobiliar care se va produce şi acolo în sfârşit, la cinci ani faţă de restul lumii civilizate.
 
5. 50 de bănci vor fi naţionalizate. De îndată ce vom intra în 2012, presiunea asupra sistemelor bancare va creşte pe măsură ce noile cereri de capital se vor înmulţi rapid, iar noile regulamente vor cere băncilor să reducă repede leverage-ul. Asta va crea nişte vânzări spectaculoase de asseturi bancare pe piaţă, de vreme ce numărăm cumpărătorii pe degete. O posibilă îngheţare a pieţei interbancare europene îi va forţa pe cei care economisesc să intre în vrie şi să facă retrageri masive. Peste 50 de bănci centrale vor ajunge în contabilitatea guvernamentală, iar câteva cunoscute bănci comerciale vor înceta să existe".
 
6. Suedia şi Norvegia vor deveni "Noua Elveţie". Aşa cum am văzut în cazul Elveţiei, să devii un paradis bancar într-o lume a băncilor centrale aflate în cădere poate crea multe riscuri economiei naţionale respective. Pieţele de capital ale statelor despre care vorbim sunt incomparabil mai mici decât ale Elveţiei, însă elveţienii şi devalorizează agresiv moneda naţională, iar administratorii fondurilor îşi caută noi "paradisuri". Investiţiile în obligaţiunile emise de guvernele celor două ţări le-au făcut atât de populare încât dobânzile pe 10 ani sunt cu 100 de puncte bază sub clasicele obligaţiuni de stat emise de Germania.
 
7. Elveţia câştigă şi aduce cursul francului elveţian la un nivel ridicat faţă de euro. Insistenţa cu care Elveţia luptă împotriva aprecierii propriei monede va continua să dea rezultate în 2012. Cu indicii fundamentali elveţieni, în special cei legaţi de exporturi, în suferinţă în 2012 mai ales din cauza întăririi francului în trecut, Banca Centrală Elveţiană şi guvernul elveţian vor mai îndura ceva pentru a preveni pagube colaterale şi mai mari şi vor introduce extensii ale actualelor programe, poate chiar şi dobânzi negative pentru a împiedica <evaporarea> capitalului din Elveţia şi a duce EURCHF la un maxim de 1,50 în 2012.
 
8. Paritatea dolar/yuan creşte cu 10%, Beijingul este de acord să deprecieze yuanul. Pe măsură ce se diminuează veniturile din oraşele fantomă cu milioane de locuitori ale Chinei, iar exportatorii se luptă cu marginile de profit infime odată cu creşterea monedei naţionale chineze, această ţară este în pragul unei "recesiuni", ceea ce înseamnă creştere economică de 5-6%. Politicienii de la Beijing vor să-I salveze pe exportatori permiţând CNY să scadă în faţa dolarului american - ancorat în propria zonă de siguranţă, în pofida unei încetiniri a economiei globale şi a unei crize a datoriilor în plină desfăşurare în Europa - aducând raportul la 7,00, deci o creştere cu 10 procente.
 
9. Indicele Baltic Dry se va dubla: Indicele care exprimă percepţia pieţei privind costurile legate de transportul diverselor materii prime pe cale maritimă ar urma să crească, datorită cererii crescute de importuri şi exporturi între state care până acum nu au avut legături comerciale foarte puternice pe acele materii. Preţurile scăzute ale ţiţeiului în 2012 ar putea duce la creşterea indicelui baltic Dry, odată cu scăderea costurilor de operare. Ne aşteptăm ca Brazilia şi Australia să-şi extindă reţeaua de furnizori de minereu de fier, ducând la o scădere a preţurilor şi mai pronunţată şi, în consecinţă, la importuri crescute din China pentru a-şi satisface insaţiabila producţie industrială. Vom avea, aşadar, o cerere explozivă de minereu de fier.
 
10. Preţul grâului se va dubla. Preţul grâului CBOT (de la bursa de mărfuri de la Chicago - Chicago Board Of Trade) se va dubla în 2012 după ce, în 2011, vom înregistra cele mai proaste recolte. Cu 7 miliarde de suflete care trebuie hrănite pe Pământ şi tiparniţele de bani la capacitate maximă, vremea nefavorabilă în toată lumea a transformat anul acesta într-unul teribil pentru agricultură. În special grâul va avea de suferit, mai ales din cauza investiţiilor speculative care vor duce preţul undeva către cea mai ridicată poziţie înregistrată în 2008.
 
adevarul
0