Blestem pentru mama ucigaşă

Sufletul omului este rodul propriei lui strădanii şi-l închegi zi de zi prin faptele tale bune sau rele. Şi prin asta rămâne nemuritor. Sufletul rămâne, faptele rămân. Că în rest nu suntem decât o mână de lut, care în lut se duce.
 
Vorbeam acum o lună cu un bărbat care are o profesie nemaiîntâlnită până acum. Sau poate eu n-am ştiut. Îşi zice veghetor de suflete. Care-i ocupaţia unui asemenea veghetor? Îl ajută cu sfaturi pe omul care se chinuie în pragul morţii, ascultându-l, îndemnându-l, citindu-i rugăciuni să păşească cu uşurinţă peste cele pământeşti şi să ajungă în ceruri pentru răsplată. E singurul om pe care l-am cunoscut făcând asemenea servicii. Şi-i spune Grigore. E un bătrân sfătos şi bun la suflet, cu diverse cunoştinţe, interesat de toate câte se petrec în jurul lui. Acest Grigore mi-a şi povestit întâmplarea de mai departe…
 
Căzută la pat
 
A fost chemat el la o femeie ce trăgea să moară, dar nu-şi mai dădea sufletul. Rudele acesteia l-au chemat, ştiindu-l meşter în a face trecere uşoară de la viaţă la moarte. Pentru că se chinuia Ana. Se uscase de tot, nu mânca nimic, mai mult cu apă şi cu ce-i băgau pe gât, cu de-a sila, rudele se ţinea. Medicii spuneau că, cu boala pe care o avea, putea să mai trăiască şi să tot trăiască, dar ea, într-o zi, n-a mai coborât din pat, spunându-le tuturor că i-a bătut ceasul…


Dar nu mai venea moartea aceea, oricât se ruga sărmana Ana şi atunci l-au chemat pe Grigore Cozmolici. Trei zile fără a se îndepărta de bolnavă a trăit în familia lor. Nu dădea voie nimănui să intre în cameră. Doar fiicei femeii, care era mută. Şi îndată ce o zărea mama, lacrimi îi curgeau pe obraji. Îşi zise Grigore că poate faptul că e mută şi că o lasă singură pe lumea asta o întristează pe femeie.


În răstimpul acesta, aflase mai multe lucruri despre Ana. A fost măritată, dar a divorţat în timp scurt, rămânând cu fetiţa. Au locuit mai toată viaţa într-un cămin şi numai în ultimii ani au primit apartamentul acela cu două camere. A lucrat croitoreasă la o întreprindere şi din asta îşi duceau existenţa. Fata rămăsese mută la trei anişori. Un mare semn de întrebare pentru toate rudele. Pentru că de auzit aude, se dezvoltă fizic normal, dar nu vorbeşte deloc. O întrebi – îţi răspunde prin semne sau dă din cap, că adică înţelege. Scrie. A urmat o şcoală de surdo-muţi şi e şi ea croitoreasă la un atelier. Cam acestea le aflase Grigore până în ziua când a scos Ana mărturisirea aceea.
 
Crima din pădure
 
Avea un păcat pe suflet Ana: după divorţ rămăsese gravidă. Se încurcase cu soţul cumetrei sale. Tot promitea acela că se desparte şi o ia de nevastă. De aceea a şi lăsat copilul. Dar de la promisiune până la faptă e cale lungă. Aşa că, într-o bună zi – trăiau la Soroca atunci -, el i-a spus răspicat: “femeie, a fost bine mersi, dar m-am răzgândit, am de gând să trăiesc cu femeia mea mai departe”. “Dar copilul? – îl întrebase Ana. Cum să-l cresc eu singură?”. “Ai avut cap pe umeri, trebuia să te gândeşti. Dovedeşte că-i al meu!”.


Avea să spună Ana în mărturisirea ei în faţa morţii că lucrul acesta a şi făcut-o să părăsească serviciul din Soroca şi să vină la Chişinău. S-a angajat la un atelier de croitorie, iar copilul pe care-l aştepta îi trezea doar ură şi deznădejde. Şi, într-o bună zi, s-a hotărât: îl va naşte şi tot ea îi va lua viaţa.


Fetiţa ei de la primul soţ avea trei anişori împliniţi. Când i-a venit sorocul să nască, şi-a luat copila, spunându-le colegelor de serviciu că se duce să nască la ţară, în sat la soră-sa. De fapt, se dusese într-un sat străin, la Călăraşi şi se oploşise la o femeie căreia i-a plătit din timp şederea în gazdă. Când a simţit că au pornit durerile facerii, a luat fetiţa de mână. Satul era la marginea codrilor şi s-a dus în pădure. Acolo a şi născut, acolo, pe loc, a şi omorât copilul şi l-a îngropat într-o vâlcea. I-a făcut groapa cu cuţitul pe care-l avea luat de acasă.
 
S-a chinuit mult cu acea naştere. “Mai bine muream atunci, îi spunea lui Grigore Cozmolici, pentru că jumătate de noapte m-am chinuit şi abia spre ziuă am născut”. Fetiţa, înspăimântată, a fost martoră la acel chin al femeii şi la toate ce s-au petrecut pe urmă. Avea să spună Ana în pragul morţii că, de-ar fi ştiut ce-o să se întâmple, în vecii vecilor n-ar fi luat copila cu ea. O lăsa la gazda din sat, dar conform planului ei, trebuia să dispară fără urmă, să nu bănuiască nimeni crima.
 
Abia a doua zi spre seară a ieşit din pădure, s-a târât cum a putut până la gară şi a revenit la Chişinău. Mai mult decât crima comisă o mustra faptul că, după cele petrecute în pădure, fata ei a rămas mută. Atât de puternică i-a fost spaima! De la trei ani până la cei 34 pe care îi împlinise la moartea mamei, fata n-a mai scos nici un cuvânt. Mută a rămas ca toţi muţii, atâta că aude. Pe la câte babe a fost, nici ea nu le mai ştie numărul, câţi medici au consultat-o şi totul în zadar, fata a rămas mută. Vie mustrare a păcatului săvârşit, pedeapsa lui Dumnezeu. Iată de ce nu i se mai uscau ochii toţi anii aceştia.
 
Liniştea mult dorită
 
Revenită la serviciu, le-a explicat fetelor că a avut un avort spontan şi că are nevoie de tratament şi a plecat de la atelierul unde lucra. S-a stabilit la soră-sa la ţară. Peste un an, a revenit la Chişinău, unde s-a reangajat la o fabrică. Viaţa ei a fost un chin continuu pentru că taina ce-o avea o mânca de vie. I s-a îmbolnăvit sufletul. Nu o dată s-a gândit să-şi ia viaţa, dar numai dând cu ochii de copila aceea care a rămas mută din vina ei amâna ziua.


Rudele cele mai apropiate se îngrijorau de starea sănătăţii ei. Nu se întâlnea cu nimeni, nu primea pe nimeni acasă – ea şi fata între patru pereţi, zi şi noapte. Aveau cliente, coseau şi erau socotite meşteriţe bune, de aici şi banii pentru trai.


Când a fost adus în casă Grigore Cozmolici, prima reacţie a femeii a fost să-l alunge, se temea ca în gura morţii să nu-şi trădeze taina, să rămână pentru toţi femeia cea cuminte şi înţelegătoare pe care o cunoşteau vecinii şi rudele. Dar altfel a voit Domnul, pe căi dintre cele neînţelese i l-a scos în cale pe Grigore, care a luat-o cu vorba, cu binişorul, cu cuvântul Domnului, cum numai el poate s-o facă în clipele acestea de hotar şi ea i-a mărturisit păcatul. Trei zile a stat la patul ei Grigore, ca la a patra s-o cheme pe soră-sa Vera şi să-i spună cu glas răguşit: “chemaţi un preot, îşi dă sufletul.”


Când a venit preotul, nu mai avea pe cine spovedi. Ana îşi dăduse duhul.
 
Mută pentru totdeauna
 
Ce credeţi că face Grigore după înmormântare? Vine la redacţie şi-mi povesteşte această întâmplare, cu rugămintea să-i găsesc fetei un medic. I-a promis mamei ei c-o să facă tot posibilul, dar fata ei va vorbi. Altfel, spunea Ana, n-o să-mi găsesc linişte nici pe acea lume. Şi, într-adevăr, am încercat, Dumnezeu mi-e martor că am încercat s-o ajut. Am vorbit cu psihanalişti, cu medici neurologi în speranţa că poate-poate o vor ajuta pe fată. A fost trecută prin proceduri grele, de şoc, să-şi revină. Dar rezultatul a rămas acelaşi. E mută Galina şi bănuiesc că pentru  todeauna.
 
jurnal