887

Nici o coroană cehă pentru salvarea euro. Numai ruble ruseşti

 
1. Rusia vrea să ajute UE să scape de criză

Rusia nu poate participa la Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (FESA), dar intenţionează să aloce fonduri suplimentare către FMI, în cadrul luptei împotriva crizei mondiale, a declarat, săptămîna aceasta, la Bruxelles, reprezentantul permanent al Moscovei la UE, Vladimir Cijov. “Am fost întrebat dacă Rusia este dispusă să investească direct în FESA, dar acest lucru este imposibil. Însă FMI este cu totul altceva”, a spus Cijov citat de RIA Novosti. El a amintit că Moscova intenţionează să îşi suplimenteze investiţiile în Fondul Monetar Internaţional. Rusia ia în calcul posibilitatea de a participa la Mecanismul european de stabilizare, care va urma FESA de la mijlocul lui 2012, prin intermediul FMI, a precizat el.

2. Europa a eşuat. Deciziile summit-ului euro n-au convins pe nimeni

Ca orice summit din Europa, şi în cazul ultimului, optimismul n-a ţinut decît o zi. Pentru că liderii europeni nu au decis cu adevărat nimic, ci doar au scos de la naftalină legi care sînt în vigoare şi pe care promit să le şi aplice, şi pentru că singura măsură la care s-au putut gîndi a fost ca Europa să împrumute FMI care să împrumute Europa. Summit-ul istoric de săptămîna trecută a dezamăgit din nou. Cîteva dintre măsurile anunţate, mai ales cele care întăresc disciplina, au un anumit sens, însă problema Europei în acest moment nu mai ţine de lipsa disciplinei fiscale – din cauza asta s-a ajuns aici -,  ci de credibilitatea sistemului şi de perspectivele pe termen scurt şi mediu ale ţărilor.

3. Teroare în Belgia

Patru persoane au fost ucise, iar alte 75 rănite, marţi, de un bărbat în vîrstă de 33 de ani, care a deschis focul şi a aruncat dispozitive explozive asupra mulţimii, în piaţa principală din Liege, a anunţat Danielle Reynders, procurorul regelui în acest oraş. Potrivit primelor elemente, o grenadă ar fi fost aruncată în incinta Palatului de Justiţie, a anunţat postul privat de televiziune RTL-TVI. Un alt dispozitiv exploziv ar fi vizat un adăpost dintr-o staţie de autobuz, scrie agenţia belgiană de presă. Atacatorul a fost identificat ca fiind Nordine Amrani, un locuitor al oraşului Liege, în vîrstă de 33 de ani.

4. Ungaria se întoarce la FMI şi ar vrea 15-20 de miliarde de euro

Anul trecut, Budapesta a încheiat prematur un acord încheiat cu FMI în 2008. Acum, oficialii din Ungaria au acceptat că trebuie să încheie un nou acord. Guvernul ungar speră la un împrumut de 15-20 miliarde euro de la Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, derulat pe o perioadă de pînă la trei sau patru ani, cu accesarea fondurilor ca soluţie de urgenţă în cazul deteriorării situaţiei economice, transmite Reuters. O misiune a reprezentanţilor FMI şi ai Comisiei Europene va sosi, marţi, la Budapesta pentru discuţii informale pregătitoare pentru negocierile privind acordul de asistenţă externă, care ar trebui să înceapă în ianuarie.

5. Reacţia ONU, blocată de Rusia şi China. 5.000 de civili ucişi în Siria

Cel puţin 5.000 de oameni au murit în Siria, iar ONU nu reacţionează deoarece este blocat de veto-ul Chinei şi al Rusiei. ONU a crescut la începutul acestei săptămîni bilanţul estimat al victimelor civile ale revoltelor din Siria la 5.000, cu 1.000 mai mult faţă de cel anterior, relatează BBC News. Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului Navi Pillay a declarat că situaţia este intolerabilă şi că reprezintă crime împotriva umanităţii. Siria se confruntă de aproape nouă luni cu revolte populare faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, reprimate cu brutalitate.

6. Liechtenstein aderă la Schengen pe 19 decembrie. Româ’nia mai stă puţin

Principatul Liechtenstein va intra în spaţiul european fără frontiere interne pe 19 decembrie. Miniştrii de interne din UE au decis recent că principatul Liechtenstein va deveni a 26-a ţară care intră în spaţiul Schengen la 19 decembrie, în timp ce România şi Bulgaria aşteaptă în continuare să devină membre, din cauza blocajului exercitat de Olanda. Liechtenstein, un stat mic aflat între Elveţia şi Austria, face parte din piaţa unică, dar nu este membru UE.

7. Prima ţară care se retrage din Protocolul de la Kyoto privind clima

Canada a devenit, la începutul acestei săptămîni, primul stat care se retrage din Protocolul de la Kyoto privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, afirmînd că acest acord “nu funcţionează” şi că “platforma de la Durban” este viitorul. La întoarcerea de la conferinţa privind schimbările climatice desfăşurată în Africa de Sud, ministrul canadian al Mediului Peter Kent a justificat această decizie prin riscul pe care Canada îl are de a plăti penalizări de 14 miliarde de dolari dacă va susţine în continuare Protocolul.

8. SUA sînt pe cale să cîştige lupta împotriva insurgenţilor din Afganistan

Statele Unite ale Americii sînt pe cale să cîştige “conflictul dur” din Afganistan, a afirmat miercuri, în faţa unor militari americani, ministrul american al Apărării Leon Panetta, aflat la o bază din estul Afganistanului. Panetta a sosit marţi la Kabul, în cadrul celei de-a doua vizite în Afganistan de la preluarea portofoliului Apărării în luna iulie a acestui an, scrie AFP. “Ne îndreptăm în direcţia bună şi sîntem pe cale să cîştigăm acest conflict foarte dur”, a declarat înaltul oficial american în faţa cadrelor de la baza avansată Sharana, din provincia afgană Paktika, situată la 56 de kilometri de frontiera pakistaneză.

9. Eveline Widmer-Schlumpf a fost aleasă preşedinte al Elveţiei

Eveline Widmer-Schlumpf, ministrul Finanţelor, a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Elveţiei în următorul an, succedînd socialistei Micheline Calmy-Rey. Widmer-Schlumpf, membră a Partidului burghez democratic, a fost aleasă de parlamentari, cu 174 de voturi, şi va deţine preşedinţia Confederaţiei elveţiene în 2012. Preşedinţia Elveţiei este asigurată anual prin rotaţie de către un membru al Consiliului federal (guvern), conform unei liste prestabilite în ordinea vechimii.

10. Dmitri Medvedev a renunţat la mandatul său de deputat

Preşedintele rus Dmitri Medvedev, care a condus lista partidului Rusia Unită la alegerile legislative din 4 decembrie, a renunţat la mandatul său de deputat, a anunţat purtătoarea de cuvînt a preşedinţiei, Natalia Timakova, citată de RIA Novosti în pagina electronică. O sursă din Duma de Stat declarase recent că locul de deputat al lui Medvedev i-ar putea fi cedat Irinei Iarovaia, o reprezentantă a Rusiei Unite din Kamceatka, regiune din Extremul Orient rus, care nu a reuşit să intre în Parlament. Liderul Rusiei Unite Boris Grîzlov, care era preşedintele Dumei în legislatura trecută, a dezminţit însă această informaţie.
 
saptamina

0