430

Filat: Godea este obligat să voteze fără condiții


Deputatul neafiliat Mihai Godea, care a ajuns în Parlament pe lista PLDM apoi a părăsit fracțiunea, trebuie să voteze pentru alegerea președintelui fără nicio condiție, crede liderul PLDM, Vlad Filat.

„Godea are obligația morală să voteze fără nicio condiție. Oamenii au votat pentru partid, nu pentru persoană. I s-a oferit mandat ca să rezolve problemele țării, nu ca să înainteze condiții”, a declarat Filat, cu referire la condițiile lui Godea.

Asta după ce astăzi, în cadrul unui briefing, Mihai Godea a „cerut”: garantarea prin lege a nivelului minim de trai, elaborarea unui plan pentru demonopolizarea principalelor sfere economice și încurajarea a noi investitori să intre pe pieţele monopolizate la moment, aprobarea politicilor fiscale pe un termen de cel puțin 3 ani, demonopolizarea pieței energetice și conectarea la piața europeană și garantarea neimpozitării indirecte a remitențelor trimise de moldovenii de peste hotare.

Alte condiţii puse de Godea sunt demilitarizarea PG, MAI, CCCEC și SIS, soluționarea diferendului transnistrean în condițiile păstrării caracterului unitar al statului etc.

Godea a înaintat condițiile după ce, ieri seara, s-a întâlnit cu Marian Lupu și au discutat despre alegerea președintelui.
 
jurnal
0