Renunțarea la euro, un scenariu de science-fiction?
Cum sa resuscitezi pesetas sau drahma? Scenariul, chiar daca este perceput drept unul „science-fiction”, nu mai reprezinta un tabu pentru economistii care-si imagineaza deja derularea lui concreta, unde prioritatea va fi evitarea panicii la nivelul populatiei.
Mai intai „autoritatile monetare ale zonei euro vor inceta sa mai recunoasca euro drept moneda comuna, declansand o serie de proceduri care reclama emiterea de bancnote de catre bancile centrale nationale”, explica Paulo Reis Mourao, de la Universitatea Minho din Portugalia.
Nu trebuie uitat, spune el, ca vechile valute au fost distruse, desi europenii au mai pastrat cate ceva la fundul sacului: echivalentul a 1,7 miliarde de euro in pesetas, 1,3 miliarde de euro in lire italiene, 600 milioane de euro in franci francezi, 6,8 miliarde de euro in marci germane. Prin urmare, fabricile de bani se vor pune pe treaba si vor avea mult de lucru, abandonand productia de euro (Spania, spre exemplu, tipareste bancnote de 5 si 20 de euro).
Mergand mai departe, Wall Street Journal estima zilele trecute ca anumite banci centrale din Europa se pregatesc deja sa imprime bancnote nationale. Este adevarat ca Irlanda, citata in articol, a dezmintit categoric aceasta informatie.
Oricum, reintroduse in circulatie drahma, pesetas sau escudo se vor deprecia puternic sub presiunea pietelor, in timp ce marca germana se va aprecia. Consecinta: populatia va intra in panica, de teama ca economiilor lor si-a putea pierde cu 50% din valoare, potrivit mai multor studii. Acest lucru va antrena o retragere masiva de bani din banci, determinand „prabusirea sistemului financiar”, crede Federico Steinberg, economist la Institutul spaniol Elcano.
Cum trebuie, prin urmare, actionat, pentru ca situatia sa nu scape de sub control? Parerile difera. „Totul trebuie decis in cel mai mare secret intr-o singura noapte, astfel ca a doua zi pietele, bancile sa ramana inchise cel putin 12 ore pentru a preveni un dezastru”, crede Franco Bruni, profesor la Universitatea Bocconi din Milano.
„Fara ca nimeni sa stie dinainte, populatia sa fie anuntata: va inghetam conturile pentru ca dorim sa revenim la moneda initiala”, estimeaza, la randul sau, Gayle Allard de la IESE Business School din Madrid, care se intreaba, in acelasi timp: „Cum sa fabrici suficienti bani in secret?”. Colegul lui, Eduardo Martinez-Abascal impartaseste alt punct de vedere. „Se impune o sutinuta campanie de comunicaare cu urmatorul mesaj: am ajuns la concluzia ca trebuie reintrodusa pesetas sau drahma, avantajele fiind asta si asta...”.
Dar, atrage atentia Bruni, fiecare stat va incerca sa fie mai putin scump decat vecinul sau print-o „cursa a devalorizarii”. Or, cu o moneda slaba, produsele de import vor deveni o adevarata povara. „Ne vom confrunta cu o scadere a puterii de cumparare, cu tendinte inflationiste si un nivel de trai in degradare”, recunoaste Mourao, in opinia caruia „va fi nevoie de 10-15 ani pentru stabilizarea situatiei”.
Incercand un fel de concluzie, Steinberg aminteste ca „introducerea monedei unice a fost un proces delicat, planificat pentru mai bine de doi ani si pentru abandonarea euro va fi nevoie de tot atata timp”.
ECO