Cum va arăta euro în 2012. Patru scenarii
Expansiunea masei monetare printr-o injecţie de lichiditate din partea Băncii Centrale Europene, defaulturi ordonate a celor mai îndatorate ţări, ieşirea Greciei din Zona Euro şi formarea unui nou bloc monetar sunt cele 4 scenarii posibile luate în calcul de către PwC în raportul "What next for the Eurozone – Possible scenarios for 2012".
Primul scenariu – Expansiunea masei monetare: Băncii Centrale Europene i se permite să injecteze lichiditate în sistemele financiare ale economiilor vulnerabile. Recesiunea este evitată, ratele dobânzilor sunt menţinute la un nivel scăzut pe termen scurt, dar inflaţia va depăşi ţinta de 2%, în vreme ce moneda Euro se va deprecia.
Al doilea scenariu – Defaulturi ordonate: Un program de defaulturi voluntare este agreat de către statele cele mai îndatorate, ceea ce va conduce la o spirală de contracţie a economiei şi o recesiune prelungită, care va dura între doi şi trei ani şi va rezulta într-o scădere cu aproximativ 5% a PIB-ului Zonei Euro.
Scenariul al treilea – Ieşirea Greciei din Zona Euro. Grecia este nevoită să părăsească Zona Euro, după care suferă o recesiune severă, o depreciere rapidă a monedei şi un puseu inflaţionist. Statele rămase în Zona Euro vor căuta să protejeze moneda printr-o disciplină fiscală dură şi prin luarea de măsuri care să redea încrederea investitorilor, însă se vor confrunta cu o recesiune de până la doi ani.
Scenariul al patrulea – Apariţia unui nou bloc monetar: Un acord franco-german care pleacă de la constatarea că actuală zonă Euro este nesustenabilă, lasă loc pentru apariţia unui bloc monetar mai mic şi mai strict reglementat. „Noua monedă Euro” ar urma să se aprecieze puternic, iar economiile din noul bloc monetar ar trece printr-un boom al consumului intern. În schimb, economiile excluse din „Noua Zonă Euro” vor înregistra o depreciere puternică a monedelor proprii şi se vor confrunta cu o recesiune masivă.
publika