460

Presa rusă: Filat spune că negocierile dintre Moldova și „Gazprom” au intrat în impas

Negocierile dintre Republica Moldova și „Gazprom” privind noul contract de livrare a gazelor naturale au intrat în impas. Despre acesta a declarat prim-ministrul, Vlad Filat, transmite vesti.md, care citează presa rusă. 

Premierul a menționat că „Gazprom” a propus R. Moldova să renunțe la angajamentele față de Uniunea Europeană privind punerea în aplicarea a pachetelor 2 și 3 din politica energetică a UE, potrivit cărora livrarea și trasportarea gazelor naturale să nu fie efectuată doar de o companie.

Vlad Filat a remarcat că Republica Moldova și-a asumat anumite angajamentele față de UE și le va pune în aplicare. În mod contrar, ar putea să piardă sprijinul UE în finanțarea mai multor proiecte energetice. Totodată, șeful Executivului și-a exprimat speranța că până la sfârșitul anului 2011, R. Moldova și „Gazprom” vor ajunge la un consens și vor semna un nou contract privind livrarea gazelor naturale.

Menționăm că, la sfârșitul lunii noiembrie, viceministrul economiei, Ilarion Popa a declarat la Europa Liberă că în prezent se discută cu colegii din Comisia Europeană şi secretariatul Comitetului Energetic, pentru a găsi formula optimă de negocieri cu „Gazprom” - ce ar putea să propună Moldova pentru ca Moscova să fie satisfăcută.  

UNIMEDIA amintește că, acum două luni, Moldova s-a alăturat oficial celui de-al treilea pachet energetic al Uniunii Europene, în continuarea unui efort mai larg de a se integra în spaţiul energetic european. Dacă va reuşi să pună în practică normele acestei iniţiative, văzute ca o încercare de a coborî preţul gazelor ruseşti importate de UE, în câţiva ani Moldova ar trebui să nu mai aibă o singură companie care să se ocupe atât de livrarea, cât şi de distribuţia de gaze naturale. La fel ar trebui să se întâmple și în cazul domeniului de producere și distribuire a energiei electrice.

Menționăm că pe data de 31 decembrie 2011, expiră contractul privind livrarea gazelor semnat între RM şi „Gazprom”, pentru perioada 2007-2011.


unimedia

0