1108

La Soroca s-a produs o explozie într-un bloc de locuit

 
Câteva apartamente dintr-un bloc de locuit de lângă fabrica de tricotaje din Soroca au fost distruse de o explozie puternică. 
 
Deflagraţia s-a produs sâmătă, 3 decembrie, în jurul orei 13.00. Experţii bănuiesc că nenorocirea a fost provocată de o scurgere de gaze de la o butelie.
 
În urma deflagrației trei apartamente au fost deteriorate. Din fericire niciunul din locatari nu a avut de suferit. Explozia a spart geamuri şi a distrus în totalitate mai mulţi pereţi interiori. Şeful DSE Soroca, Mihai Borş, a spus că sunt cercetate circumstanţele tragediei. El nu exclude versiunea că a exploadat o butelie de gaz, deşi toate buteliile evacute sunt întregi.
 
 Potrivit vicepreședintelui raionului Soroca, Boris Ivași, familiile, apartamentele cărora au fost deteriorate, vor fi cazate temporar în căminul Colegiului de Arte.
Viceprimarul orașului, Mihail Grapciuc, spune că lumea nu va fi lăsată pe drumuri, iar primăria le va acorda ajutor. Totodată, el a mai spus că pe timp de noapte polițiștii vor asigura paza apartamentelor, pentru a nu se înregistra furturi.
Acum trei ani, orașul Soroca a fost zguduit de o altă explozie, provocată tot de la o scurgere de gaze. Atunci a fost distrus aproape în totalitate un bloc locativ cu cinci etaje, situat în centrul oraşului. 5 persoane au murit iar alte 4 au fost grav rănite.
 


 
timpul.md

0