„Da… și polizî îi di la parlámentu ista?”
Democraţia – aşa cum o înţelege Paşa…
Paşa-i „storoj”. El are 63 de ani. Şi a lucrat toată viaţa lui tractorist la „PtiţîFabrikî”. Are 8 clase. „O făcut armata la stroibat, pi bulidiozor” şi „o dat priseaga” ţinând în mână un Kalaşnikov din lemn, care arăta ca unul „nastaiaşcii”. De atunci, nu a mai ţinut arma în mână… „Lehamite, zice Paşa, în doi ani, m-am săturat până în gât. Eu jî îs mirnîi celovek”. Cu toate acestea, Paşa îi urăşte pe americani şi i-ar împuşca „pi tăţ”. De ce? Asta n-o ştie nici Paşa. Acest imbold interior, Paşa îl are nu numai în raport cu americanii, ci şi faţă de „otlişnişi”, „pi care îi ştii ghini” încă din şcoală. A avut şi el câţiva în clasă, care erau nişte „kîkăşioş” şi pe care îi bătea cu „kişioarili-n kur”. Iaca „pi otlişnişi”, Paşa ştie de ce i-ar împuşca – „…aieştia o dărîmat Soiuzu! Da-n Soiuz, omu truditor era-n paciot”.
Pe timpuri, Paşa era om fericit. „Pintru cî, pi-atunşi, erau di tăti. Paşa ave motocicletî Voshod. Vodka era dostupnaia. Şî o dvaţatkî di ouî orcînd o luai di la PtiţîFabrikî. Plius zarplata, plius trinadţîtaia. Koroce – ni jîzni, a malina”. Pe atunci, „nacealnişii” erau oameni „stroghie, da spravedlivîe. Şî tari mai aveu grijî di norod. Iaca să-l ei, na primer, pi Piotr Ivan’îşi… Băi, şi om o mai fost!..”.
Odată, „di okteabriskie”, Paşa s-o îmbătat şi s-o răsturnat cu tractorul în râpă, la Bleaha. Ştiţi, ci-o făcut Piotr Ivan’îşi? O răcnit la dânsul cu „tăti maturili di pi lumi, cî credé Paşa cî sar ferestrili di la Pravlenii.” El ţîni miniti pînî acu şi i-o zîs atunşi Piotr Ivan’îşi: „…Heru-i her, Paşa, da ar sî-ţ rămîi Clava vădanî şî copkiii fărî tatî…” Până la urmă, „tractoru o fost spisuit”, da pi Paşa „niş di premialinîi nu l-o lişît”. „Băi…, şi om o mai fost Piotr Ivan’îşi…!”
Astăzi, Paşa o duce greu. „Şî nu atîta din partea mîncării sau băuturii (cî o bucatî di pâni cu brânzî şî un stakan di jin sî găsăşti întotdeauna), cât, din partea politişii, din prişina căreia norodu srăduieşti tari”. Paşa votează „iskliucitelino pintru comunişti” şi nu înţelege „di undi apar în biulitin atîtea partide pe care norodu, n-are ochi sî li vadî…” El crede „cî partidili iestea vin di undeva gata votati, şî cu cât mai tare voteazî omu truditor pintru comunişti, cu atât mai multi partidi de-aiestea sî iscî…”
Paşa are o întrebare „pi cari el o puni pastaiana cînd vini şineva la alejeri di la Chişînău.” La întrebarea lui, de vreo 20 de ani, încă nu o putut să-i răspundă nimeni. „Numa anu trecut o ieşît o gîlşeavî di Doamni fereşti… Venisî la club o fimeiuşcî, cari o zîs cî-i PeLe-liţa lu Ghimpu”. Paşa băusî „vreo câtiva stakane di jin şî cînd îi păré lu dînsa viaţa mai dragî”, Paşa se ridică şi o întrebă direct: „ Da… şi polizî îi di la Parlámentu ista?” „E, o dat ochii pisti cap, s-o clatinat oleacî, după care, ş-o vinit în hiri ş-o zîs: „Vedeţi Dumneavoastră…, Domnule…, democraţia este un proces emergent şi recrudescenţa cu care revin unele valori în Republica Moldova, datorită parlamentarismului, vor demonstra indubitabil că ţara noastră are vocaţie europeană…”
Multe o văzut şi o auzit Paşa în viaţa lui, da la aşa ceva, nu s-a aşteptat… Răspunsul l-a descumpănit aşa de tare, încât s-a trezit imediat… În următoarea clipă, Paşa urla de nu-l puteau recunoaşte „drujii” lui de-o viaţă: „Da voi, blea, di şi nu ne-aţ spus douăzăşi di ani în urmî cî democraţîia îi proces emergent…?! Cî eu poate îmi arănjam viaţa altfel?!… Şî n-ajunjem la zîlili estea… ” – aici, Paşa a izbucnit în hohote de plâns şi a ieşit din sală.
De atunci, Paşa nu mai umblă la adunări şi nici prin sat nu prea iese, mai ales când se îmbată. Iar acum, câteva zile, i-a spus unui cumătru de-a lui că se teme să nu omoare vreun „otlişnik”…, „da la alejeri o sî sî ducî ş-o sî votezî pintru comunişti, aşa cum îi prinit la noi, la moldoveni, din moş strămoş…”
Acu, Paşa aşteaptă Sărbătorile „sî bei di sănătatea lu Putin, sî-i súdui pi americani şî sî aştepti poate o muri odatî Eminescu ista a lor şî s-o faşi viaţa bunî ca înainti… cî tari ghini o mai fost pi timpu Soiuzului… democraţîia mamii lor di români…”
Paşa-i „storoj”. El are 63 de ani. Şi a lucrat toată viaţa lui tractorist la „PtiţîFabrikî”. Are 8 clase. „O făcut armata la stroibat, pi bulidiozor” şi „o dat priseaga” ţinând în mână un Kalaşnikov din lemn, care arăta ca unul „nastaiaşcii”. De atunci, nu a mai ţinut arma în mână… „Lehamite, zice Paşa, în doi ani, m-am săturat până în gât. Eu jî îs mirnîi celovek”. Cu toate acestea, Paşa îi urăşte pe americani şi i-ar împuşca „pi tăţ”. De ce? Asta n-o ştie nici Paşa. Acest imbold interior, Paşa îl are nu numai în raport cu americanii, ci şi faţă de „otlişnişi”, „pi care îi ştii ghini” încă din şcoală. A avut şi el câţiva în clasă, care erau nişte „kîkăşioş” şi pe care îi bătea cu „kişioarili-n kur”. Iaca „pi otlişnişi”, Paşa ştie de ce i-ar împuşca – „…aieştia o dărîmat Soiuzu! Da-n Soiuz, omu truditor era-n paciot”.
Pe timpuri, Paşa era om fericit. „Pintru cî, pi-atunşi, erau di tăti. Paşa ave motocicletî Voshod. Vodka era dostupnaia. Şî o dvaţatkî di ouî orcînd o luai di la PtiţîFabrikî. Plius zarplata, plius trinadţîtaia. Koroce – ni jîzni, a malina”. Pe atunci, „nacealnişii” erau oameni „stroghie, da spravedlivîe. Şî tari mai aveu grijî di norod. Iaca să-l ei, na primer, pi Piotr Ivan’îşi… Băi, şi om o mai fost!..”.
Odată, „di okteabriskie”, Paşa s-o îmbătat şi s-o răsturnat cu tractorul în râpă, la Bleaha. Ştiţi, ci-o făcut Piotr Ivan’îşi? O răcnit la dânsul cu „tăti maturili di pi lumi, cî credé Paşa cî sar ferestrili di la Pravlenii.” El ţîni miniti pînî acu şi i-o zîs atunşi Piotr Ivan’îşi: „…Heru-i her, Paşa, da ar sî-ţ rămîi Clava vădanî şî copkiii fărî tatî…” Până la urmă, „tractoru o fost spisuit”, da pi Paşa „niş di premialinîi nu l-o lişît”. „Băi…, şi om o mai fost Piotr Ivan’îşi…!”
Astăzi, Paşa o duce greu. „Şî nu atîta din partea mîncării sau băuturii (cî o bucatî di pâni cu brânzî şî un stakan di jin sî găsăşti întotdeauna), cât, din partea politişii, din prişina căreia norodu srăduieşti tari”. Paşa votează „iskliucitelino pintru comunişti” şi nu înţelege „di undi apar în biulitin atîtea partide pe care norodu, n-are ochi sî li vadî…” El crede „cî partidili iestea vin di undeva gata votati, şî cu cât mai tare voteazî omu truditor pintru comunişti, cu atât mai multi partidi de-aiestea sî iscî…”
Paşa are o întrebare „pi cari el o puni pastaiana cînd vini şineva la alejeri di la Chişînău.” La întrebarea lui, de vreo 20 de ani, încă nu o putut să-i răspundă nimeni. „Numa anu trecut o ieşît o gîlşeavî di Doamni fereşti… Venisî la club o fimeiuşcî, cari o zîs cî-i PeLe-liţa lu Ghimpu”. Paşa băusî „vreo câtiva stakane di jin şî cînd îi păré lu dînsa viaţa mai dragî”, Paşa se ridică şi o întrebă direct: „ Da… şi polizî îi di la Parlámentu ista?” „E, o dat ochii pisti cap, s-o clatinat oleacî, după care, ş-o vinit în hiri ş-o zîs: „Vedeţi Dumneavoastră…, Domnule…, democraţia este un proces emergent şi recrudescenţa cu care revin unele valori în Republica Moldova, datorită parlamentarismului, vor demonstra indubitabil că ţara noastră are vocaţie europeană…”
Multe o văzut şi o auzit Paşa în viaţa lui, da la aşa ceva, nu s-a aşteptat… Răspunsul l-a descumpănit aşa de tare, încât s-a trezit imediat… În următoarea clipă, Paşa urla de nu-l puteau recunoaşte „drujii” lui de-o viaţă: „Da voi, blea, di şi nu ne-aţ spus douăzăşi di ani în urmî cî democraţîia îi proces emergent…?! Cî eu poate îmi arănjam viaţa altfel?!… Şî n-ajunjem la zîlili estea… ” – aici, Paşa a izbucnit în hohote de plâns şi a ieşit din sală.
De atunci, Paşa nu mai umblă la adunări şi nici prin sat nu prea iese, mai ales când se îmbată. Iar acum, câteva zile, i-a spus unui cumătru de-a lui că se teme să nu omoare vreun „otlişnik”…, „da la alejeri o sî sî ducî ş-o sî votezî pintru comunişti, aşa cum îi prinit la noi, la moldoveni, din moş strămoş…”
Acu, Paşa aşteaptă Sărbătorile „sî bei di sănătatea lu Putin, sî-i súdui pi americani şî sî aştepti poate o muri odatî Eminescu ista a lor şî s-o faşi viaţa bunî ca înainti… cî tari ghini o mai fost pi timpu Soiuzului… democraţîia mamii lor di români…”