1274

Show baletul „Todes” vine să cucerească publicul din Chisinău

 
Corpuri flexibile, mişcări ritmice, o avalansă de energie şi un show unic – de toate acestea se va putea bucura publicul în cadrul noului program al show-baletului „Todes”, care va fi prezentat la 19 noiembrie în sala Palatului Naţional. Noul program de dans, întitulat „New”, a fost pregătit, pe parcursul întregului an, de către membrii colectivului condus de Alla Duhova.

Potrivit organizatorilor, pe parcursul celor 2 ore ale show-ului, vor fi interpretate 10 numere. Astfel, în program sînt incluse dansuri cu elemente de hip-hop, techno, jaz, întreţesute cu motive orientale melodioase şi chiar melodii clasice.

Colectivul de dans „Todes” a fost fondat în 1987. În esenţă, acesta a apărut prin simbioza a două formaţii: colectivului de dans „Todos”, orientarea principală în creaţia căruia a fost stilul break-dance şi a grupului „Experiment”, condus de Alla Duhova. În anii 80 ai secolului trecut, tînăra formaţie „Todes” a colaborat activ cu Sofia Rotaru, participînd aproape la toate concertele interpretei. Actualmente, colectivul de balet este compus din 150 de dansatori. Pe parcursul ultimilor 10 ani, Alla Duhova a deschis un număr mare de şcoli-studiouri de dans „Todes”, atît în Rusia, cît şi peste hotare.
 
 
Sursa: noi.md
0