Amenzi pentru limba rusă: Liberalii cer sancţionarea nerespectării legii lingvistice
Liberalii cer sancţiuni pentru nerespectarea legislaţiei lingvistice în materialele publicitare. Autorii iniţiativei legislative, deputaţii PL Valeriu Munteanu şi Ana Guţu spun că vorbitorii de limbă română sunt discriminaţi.Potrivit lor, Moldova este împânzită cu anunţuri, panouri publicitare, denumiri de firme şi magazine, scrise doar în limba rusă.
Liberalii propun ca persoanele fizice care prezintă, produc sau difuzează publicitate ce nu corespunde prevederilor Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova să fie sancţionate cu până la 3.000 de lei, iar cele juridice cu până 10.000 de lei.
Potrivit legii, publicitatea se difuzează în limba de stat, iar, la dorinţa furnizorului, şi în alte limbi. Legea mai stipulează că textele materialelor publicitare se scriu în limba de stat, iar caracterele nu trebuie să fie mai mici decât ale textelor scrise în alte limbi.