824

EXTRATEREȘTRI văzuți în Chișinău

Cum ați reacționa la vederea unei nave cosmice? Vă pare un lucru imposibil? Mărturia unor persoane ar putea să vă contrazică. Rodica Vîlcu care susţine că a văzut pe cer obiecte nu tocmai „pămînteşti”. 

Rodica este studentă şi locuieşte împreună cu familia în Chişinău, mai exact în sectorul Buiucani. Povestirea ei a uimit mai mulţi prieteni, profesori şi colegi de facultate. Este sigură de ce a văzut împreună cu apropiații ei. Am încercat să o conving de cele întîmplate că poate e vorba de o joacă, poate cineva a făcut glume pe seama lor și a folosit în acest sens tehnologii avansate ca să pară mai reale obiectele zburătoare, însă Rodica mi-a spus ferm că totul e mult mai real decît sună și pare a fi la prima vedere. 

„Aveau o formă triunghiulară şi nu încetau să se apropie”

Întîmplarea a avut loc cu trei săptămîni în urmă în chiar blocul unde locuieşte. „Eram la balcon în acea seară și discutam la telefon. Deodată am zărit un punct roşu şi mare. La început nu desluşeam ce era, mai apoi cu o viteză mare din acesta au început să reiasă alte patru puncte de asemenea roşii. Acestea au început a zbura deasupra în toate părţile. Două s-au apropiat atît de mult încît am putut să desluşesc forma lor. Erau triunghiulare şi nu încetau să se apropie”. 

După cele văzute, ea şi-a chemat membrii familiei care au confirmat acest fapt. „Obiectele te orbeau cu lumina lor. Au zburat deasupra blocului vreo cîteva minute şi după aceia au dispărut ridicîndu-se sus de tot”. Potrivit ei, obiectele erau din metal mărimea lor fiind ca a unui notebook. 

Faza s-a repetat peste o zi, apoi peste vreo săptămînă. Deja apăreau doar două din aceste obiecte luminoase. „Nu semănau cu corpuri pămînteşti adică obiecte create de mîna omului. Aş fi observat eu diferenţa ori părinţii mei să fi fost altfel” susţine Rodica. „Nu aş putea spune că este vorba de extratereştri însă sigur nu erau obiecte pămînteşti”. 

Aceleaşi obiecte văzute şi de alţi oameni

Aceste triunghiuri însă nu au apărut în văzul oamenilor doar în Chişinău. Un grup de lucrători din satul Vorniceni raionul Călăraşi au fost de asemenea martorii unor scene mai puțin firești. Fiind în acea seară de serviciu, paznicii de la combinat au văzut două triunghiuri care au coborît pe şosea și au stat cîteva secunde. Acestea emanau un miros tare greu şi insuportabil. Potrivit lor, obiectul se asemăna cu o navă însă nu avea dimensiuni mari. 

Totuși există ”cineva” ...

Convingerile Rodicăi s-au schimbat după acest incident. ”Acum sunt absolut sigură că undeva există cineva care poate chiar să ne controleze viaţa. Ce am văzut poate confirma familia mea”. Cu toate acestea, potrivit Rodicăi, mesajul acelor obiectelor nu era atît de deslușit. 

Să fie oare meteoriți?

Una din supoziții a fost că acea materie zburătoare ar putea fi meteorit.”Dar oare meteoriții zboară în sus? Dar oare meteoriții sunt triunghiulari și emană alte lumini roșii care pleacă în sus și nu în jos? Nu e vorba de anumite tehnologii sau alte chestii moderne, deoarece mi-aş fi dat seama dacă era o glumă ori ba. A fost ceva deosebit. Au apărut brusc şi apoi au dispărut departe în spaţiu. Se vedea clar acest fapt” mărturisește Rodica. Ea mai spune că se așteaptă și în viitor la asemenea surprize.

Cert este că oamenii reacționează diferit la asemenea destăinuiri și totuși, ele nu sunt primele și nici ultimele. Cercetătorii moldoveni sunt mai puțin cointeresați să studieze asemenea fenomene, care după spusele martorilor sunt de-a dreptul reale. Ori poate acestea sunt primele mărturii? 
 
Пресс-служба POINT.MD
0