Voronin a plâns, decorat de patriarhul Kirill
Vladimir Voronin a primit astăzi Ordinul Sfântului și Cuviosului Kneaz Daniil de Moscova, gradul I. Liderul comuniștilor a primit ordinul din mâinile Patriarhului rus, Kirill, după slujba oficiată de acesta la Mănăstirea Curchi.
„Încă fiind președinte, dar și după, ați făcut multe pentru biserica ortodoxă din Republica Moldova. În semn de recunoștință și cu speranța că nici în viitor veți avea grijă de biserica ortodoxă, am onoarea să vă înmânez ordinul”, a declarat patriarhul rus.
Cât timp patriarhul Kirill a vorbit, Vladimir Voronin nu și-a ascuns emoțiile, ștergându-și de câteva ori lacrimile.
Ordinul i-a fost înmânat liderului PCRM după ce ieri Marian Lupu l-a decorat pe patriarhul rus cu „Ordinul Republicii”.
Vizita patriarhului Kirill în Republica Moldova a fost calificată drept una politică de opinia publică și de către unii politicieni și analiști. Mai mult, un grup de tineri au protestat ieri față de vizita patriarhului, iar astăzi au protestat din nou, față de abuzurile poliției în timpul vizitei sale.
jurnal