891

Apple va fi zdrobit de Windows?

 
Tableta iPad a celor de la Apple, este, incontestabil, cea mai populară tabletă în întreaga lume. Acest fapt este simplu demonstrat de către vânzările de care se bucură aceasta.

Totuși lucrurile ar putea lua o întorsătură, cel puțin, stranie atunci când Microsoft va lansa prima tabletă Windows.

Studiul realizat de firma de consultanță Boston Consulting Group (BCG), arată că piețele cele mai mari de desfacere din lume, SUA și China, ar prefera masiv tabletele celor de la Microsoft, atunci când acestea vor fi lansate. Deci, în 2012 am putea avea o cu totul altă cifră de vânzări și repartizare a „forței” pe piața tabletelor.

La întrebarea, din cadrul anchetei care a publicat aceste date, „Ce sistem de operare ați prefera pe tableta dumneavoastră” atât americanii cât și chinezii au răspuns, în mare majoritate, Windows, la mare depărtare de, deja, clasicele sisteme de operare pentru tablete - Android, Apple sau BlackBerry.

John Rose, partener BCG, a ținut totuși să menționeze că acest lucru nu înseamnă neapărat că atunci când tabletele Windows vor fi lansate acestea vor deveni imediat cap de top în vânzări.  “Poate crezi ca e timpul sa vinzi actiunile Apple. Dar nu e cazul. Este de fapt vorba de o noua cerere… Este greu sa ne imaginam ca platform Windows va zdrobi traiectoria celor de la Apple”, a mai precizat Rose.
 
eco.md
0