462

Și România sub scutul american anti-rachetă

 De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ -- Președintele român, Traian Băsescu, a efectuat recent o vizită în Statele Unite ale Americii, iar în cursul zile de 13 septembrie s-a întâlnit cu Barack Obama pentru circa jumătate de oră, cu toate că întâlnirea nu a fost programată.
 
În același timp, ministrul de Externe al României, Teodor Baconschi, a semnat cu secretarul de stat american, Hillary Clinton, Acordul pentru scutul antirachetă, care prevede instalarea și oprerarea unui sistem american de interceptori SM-3.
 
Hillary Clinton a declarat că semnarea acestui acord dintre România și Statele Unite reprezintă un pas diplomatic critic și va poziționa România în sistemul de apărare antirachetă al NATO ca actor central.
 
"Cu ajutorul poporului român" şi după ratificarea acordului, Statele Unite intenţionează să instaleze şi să opereze scutul anti-rachetă în decurs de patru ani, iar șeful diplomației americane a reamintit despre amenințarea din ce în ce mai mare reprezentată de rachetele balistice.
0