1172

Atacul la Moldova Agroinbank continuă!

 
Compania Creative Production, Inc., al cărei loc de înregistrare nu este cunoscut, revendică dreptul de proprietate asupra acţiunilor MAIB sustrase în mod fraudulos de la grupul de investitori europeni în iulie şi august ale acestui an.

Despre aceasta anunță într-un comunicat de presă biroul de avocați care se ocupă de cazul investitorilor MAIB. „În cazul în care această nouă companie va prelua controlul asupra acţiunilor, returnarea acţiunilor proprietarilor legitimi se va complica şi mai mult”, atenționează avocații.

„În încercarea de a muta aceste acţiuni la o companie diferită, eventual „onshore”, părţile încearcă transferarea acţiunilor deţinute în comun de către Global Systems Corp. (Belize) şi Merchant Outpost Company (Seychelles) către Creative Production, Inc.”, adaugă avocații.

Aceștia susțin că, dacă Curtea de Apel Economică va admite cererea depusă de Creative Production, Inc. privind recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărârii arbitrale din Kiev, va complica şi mai mult restituirea acţiunilor de către investitori.



Vedeți mai jos comunicatul de presă

Grupul celor 6 investitori din Slovenia şi Olanda au deţinut circa 28% din totalul acţiunilor emise de MAIB. Victimele au iniţiat proceduri juridice pentru a-şi recupera acţiunile sustrase.

În prezent, 240,506 acţiuni sunt înscrise pe numele companiei Global Systems Corp. (Belize), iar 44,880 acţiuni sunt înscrise pe numele Merchant Outpost Company (Seychelles). Statul Belize şi insulele Seychelles reprezintă jurisdicţii off–shore. Legea Republicii Moldova “Privind instituţiile financiare” interzice companiilor înregistrate în zonele off–shore să deţină în total mai mult de 5% din acţiunile cu drept de vot ale unei bănci.

Victimele, în prezent, contestă în Moldova şi pe teritoriul altor jurisdicţii relevante drepturile companiilor Global Systems Corp. (Belize) şi Merchant Outpost Company (Seychelles) de a fi înregistrate ca deţinători ai acţiunilor pe care acestea pretind să le deţină în MAIB. În încercarea de a muta aceste acţiuni la o companie diferita, eventual “onshore”, părţile încearcă transferarea acţiunilor deţinute în comun de către Global Systems Corp. (Belize) şi Merchant Outpost Company (Seychelles) către Creative Production, Inc.

Pentru a realiza acest lucru, o nouă hotărîre arbitrală (cel mai probabil ad hoc*) cu nr. 2011/K-25, ar fi fost emisă în Kiev, Ucraina, pe 16 august 2011. Pe 23 august 2011, hotărîrea arbitrală a fost înaintată pentru recunoaştere şi încuviinţare a executării la Curtea de Apel Economică (dosarul nr. 2e-917/11). Data şedinţei la Curtea de Apel Economică nu este cunoscută încă.

Tentativele avocaţilor Victimelor de a obţine acces la dosarul dat pentru a examina documentele pe 7, 8 şi 9 septembrie 2011 au eşuat (în pofida cererilor imediate scrise de a le fi admisă intervenţia), pe motiv că Victimele nu sunt părţi în procedura respectivă. Avocaţii au fost informaţi să se prezinte pe 12 septembrie 2011 (deşi ziua de 10 septembrie este o sâmbătă de lucru în Moldova).

Pe 27 august 2011 Guvernul Republicii Moldova a aprobat, prin asumarea răspunderii faţă de Parlament, Legea nr. 184 prin care nici un transfer de acţiuni ale băncilor (chiar şi în baza hotărârilor judecătoreşti) nu va putea fi efectuat fără aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a Moldovei. La 5 septembrie 2011, doi deputaţi în Parlamentul Moldovei au înaintat la Curtea Constituţională a Republicii Moldova sesizarea privind recunoaşterea Legii din 27 august 2011 drept neconstituţională.

În cazul în care Curtea de Apel Economică va admite cererea depusă de Creative Production, Inc. privind recunoaşterea şi încuviinţarea executării hotărârii arbitrale din Kiev, iar Curtea Constituţională va recunoaşte drept neconstituţională Legea din 27 august 2011, atunci acţiunile MAIB sustrase de la Victime vor fi, foarte probabil, transferate la Creative Production, Inc., fapt care va complica şi mai mult restituirea acţiunilor de către Victime.

 
jurnal 
0