954

CRIZĂ S-a scumpit gazul lichefiat

 Preţul la acest combustibil a crescut cu circa 5%, iar la multe staţii de alimentare acesta a dispărut şi din vânzare

La finele lunii august companiile petroliere din Republica Moldova au scumpit cu circa 5% preţul la gazul lichefiat, astfel încât acesta a ajuns să coste circa 8,20 lei pentru un litru. Reprezentanţii companiilor petroliere explică scumpirea prin costul mai mare de import a acestui combustibil. Potrivit lor majorarea de preţ nu este cea mai mare problemă. Astfel mai multe companii nu au în vânzare gaz lichefiat. Cu asemenea probleme se confruntă Petrom Moldova, una dintre cele mai mari companii petroliere din Republica Moldova. „Nu avem de la cine să-l cumpărăm", astfel au explicat responsabilii de la Departamentul vânzări Petrom Moldova lipsa acestui combustibil.

Valentin Bodişteanu, preşedintele Uniunii Importcompetrol spune că deficitul de gaz lichefiat s-ar datora unor restricţii impuse de autorităţile din Ucraina la exportul de carburanţi.

Victor Parlicov, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică ne-au declarat că agenţia a fost informată de câteva companii despre intenţia de a majora preţurile.

În acelaşi timp, Victor Parlicov a precizat că nu este la curent cu faptul că ar exista probleme la importul de acest combustibil în ţară.

Nici responsabilii de la Ministerul Economiei nu erau la curent cu faptul că există deficit de combustibil.
 
adevarul

0