Doi moldoveni l-au bătut pe al treilea la câțiva pași de postul vamal Cuciurgan
La 24 august, în primele ore ale dimineții, un cetăţean al Republicii Moldova în vârstă de 37 de ani, a trecut legal hotarul moldo-ucrainean prin punctul vamal Cuciurgan. Deja aflat pe teritoriul Ucrainei, acesta a fost oprit de către două persoane necunoscute, jefuit și bătut, se spune în comunicatul de presă al Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei.
"După ce l-au bătut pe bărbat, cei doi i-au furat portmoneul în care se aflau documente și banii. Evadând din mâinile atacatorilor, victima jafului a fugit înapoi la punctul de control în speranţa că grănicerii ucraineni îl vor ajuta. Aceștia din urmă i-au reținut pe toți trei", se mai spune în comunicat.
Potrivit victimei, în momentul când s-a apropiat de magazin pentru a cumpăra o sticlă de apă, a fost acostat de doi bărbaţi necunoscuţi aflați în stare de ebrietate. Aceștia i-au cerut niște bani. Bărbatul a refuzat să le dea bani, motiv pentru care a fost bătut și jefuit.
Ulterior s-a constatat că și cei doi atacatori sunt cetățeni ai Republicii Moldova. Pentru comiterea jafului, aceștia riscă întocmirea unui dosar penal.
Sursa: UNIMEDIA cu referire la moigorod.od.ua