1223

Moldova, locul 88 în lumea fotbalului mondial

 
Naţionala de fotbal a Moldovei se află pe locul 88 cu 364 de puncte, la egalitate cu Qatar, ţară care va găzdui Campionatul Mondial de fotbal în anul 2022, în clasamentul mondial, dat publicităţii de FIFA, pentru luna iulie.

Echipa lui Gabi Balint a căzut trei locuri în ierarhie faţă de clasamentul precedent. Această cădere se explică şi prin faptul că tricolorii au fost învinşi de Cipru cu 3-2 într-un meci amical.

Adversara Moldovei de la data 2 septembrie, Finlanda, ocupă locul 79. Nordicii au căzut 4 poziţii în clasamentul mondial. Ungaria, selecţionată pe care Moldova o va întâlni pe 6 septembrie la Chişinău ocupă poziţia a 45-a, maghiarii urcând 2 locuri în clasamentul FIFA.

Suedia este pe locul 18, iar San Marino este cea mai slabă din lume, ocupând locul 203.

Cea mai mare supriză a clasamentului FIFA, o constitue faptul că Spania, campioana mondială din anul 2010, a cedat prima poziţie reprezentativei Olandei, adversara Moldovei din preliminariile Campionatului European din anul 2012. 
 
jurnal
0