446

Reformarea Justitiei Ridica Pretul La Spaga

Proiectul strategiei de reformare a Justiţiei urmează să fie prezentat astăzi, 22 august, Guvernului de către ministerul de profil. Documentul propune, printre altele, înăsprirea condiţiilor pentru cei care vor să devină judecători. Candidaţii vor fi obligaţi să treacă testul la poligraf, iar dacă magistraţii vor fi prinşi cu mită, nu vor mai putea activa niciodată în Justiţie.
Reforma Justiţiei mai prevede ca judecătorii să susţină în fiecare an un examen la Comisia de absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei. Candidaţii la această funcţie vor mai trebui să demonstreze că sunt sănătoşi.
O altă modificare se referă la judecătorii care vor deveni deputaţi. Timp de 30 de zile, aceştia vor fi obligaţi să renunţe la funcţia de magistrat. Totodată, cei care vor fi eliberaţi din funcţie îşi vor pierde titlul de magistrat. Autorităţile promit că în Justiţie, corupţia nu-şi va mai găsi loc.
"Utilizarea poligrafului la admiterea în profesie şi la cariera judecătorilor. Să păstrăm imunitatea judecătorilor pentru alte categorii de abateri, dar în ceea ce priveşte actele de corupţie, să fie lipsiţi de imunitate. Să fie imediat concediat dacă a fost dovedită participarea la acte de corupţie", a precizat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.

O reforma ‘’de urgenta’’ as putea numi,insa nu stiu cit de eficienta v-a fi aceasta reformare,pentru ca vedeti dumneavoastra ,nu trebuie neaparat inasprite legile prezente,este nevoie doar de respectarea lor,,,si in aceste conditii ar trebui sa reformeze CCCEC pentru ca mereu ‘’se lucreaza’’ cu acestia cind este vorba de acte de coruptie de mare ‘’calibru’’ .Din momentul in care CCCEC va incepe sa isi faca datoria conform legilor in vigoare atunci si judecatorii se vor gindi de citeva ori inainte de a da un verdict,,,pentru ca in cazul in care sunt prinsi cu mita sunt eliberati sigur din functie ,asta ar fi o ‘’reforma’’ productiva din punctul meu de vedere,nu tot scenariu asta care este prezentat in fata presei si care vezi doamne statul isi face datoria,,,’’actiuni de parada’’ eu tot vad de citva ani,,,mai greu cu reforme pe bune care se tot incapatineaza sa apara!

Este aproape ca si cu reformarea codului rutier,care cretini de toata mina au inceput continuare
0