557

Iurie Roşca: „...ca să pot merge mai departe”

 
Fostul lider creştin-democrat Iurie Roşca, care la sfârşitul lunii octombrie a.c. va împlini 50 de ani, adună într-un volum „câte ceva” ce a scris şi a vorbit în circa 25 de ani.

Roşca a scris pe pagina sa de pe o reţea de socializare că astfel va face „nişte totaluri ale celei mai mari părţi a vieţii”, fiind un efort „de reconstituire” a preocupărilor sale intelectuale şi politice.

„Aşa îmi voi ordona mai bine memoria ca să pot merge mai departe”, susţine Iurie Roşca.
Ex-liderul PPCD nu precizează ce titlu va avea volumul asupra căruia lucrează în prezent.

Dintr-un text al viitoarei cărţi, aflăm că Iurie Roşca a început a scrie la gazetă de prin 1979, când graţie scriitorului şi publicistului Nicolae Roşca (verişorul lui Iurie), a ajuns la „Tinerimea Moldovei”. Iurie Roşca scrie că a învăţat să-şi scrie textele de la Viorel Mihail, Vsevolod Ciornei, Dinu Mihail, Ion Berlinski, Boris Vieru, Iurie Vition, artistul şi literatul Constantin Munteanu şi alţii.
 
Autor: HotNews
0