"Kto krainii" la cetăţenia română?
Întâmplarea a făcut ca să fiu şi eu printre zecile de basarabeni care se aflau miercurea trecută în faţa Direcţiei pentru cetăţenie din Sectorul 3 al Bucureştiului.
După o noapte de nesomn, cu avalanşe de păreri şi acuze venite din partea concetăţenilor mei la adresa autorităţilor române, am poposit aici - cam morocănoasă, dar destul de fericită că revăd străzile „micului Paris”. Odată ajunsă, am observat că poliţia era deja prezentă, iar pe la ora şapte îşi făcuse apariţia şi jandarmeria, care începu să amplaseze gardul demontabil ce urma să fixeze culoarele. În acelaşi timp, mulţimea de oameni s-a şi grăbit să ajungă în faţa uşii pentru a se programa.
Spre ora nouă, strada Blănarilor era supraaglomerată, iar cei care nu reuşiseră să vină de dimineaţă se îmbulzeau pentru a prinde şi ei rândul, întrebând ruseşte kto krainii (cine-i la coadă?). Dintr-odată, aud pe cineva dându-se cu părerea precum că gardienii nu erau destul de politicoşi – ca, de altfel, şi funcţionarii din cadrul direcţiei -, iar această părere era urmată de constatarea că basarabenii sunt mult mai gentili şi, cică, e mai bine să fim cu ruşii decât cu românii. La auzul acestor vorbe, îmi dădu sângele în cap de furie şi mă simţeam datoare să ripostez cu o replică acidă. „Şi ce căutaţi aici, doamnă, de ce nu mergeţi să cereţi cetăţenie rusă, dacă aveţi atâtea pretenţii?”, i-am zis cucoanei proaspăt poposite de la Italia. S-a retras ca o laşă, fără a spune ceva…
Peste câteva clipe, mi-a înviorat sufletul un mesaj repetat pe câteva blocuri de-a lungul străzii - „Basarabia e România!”…
După o noapte de nesomn, cu avalanşe de păreri şi acuze venite din partea concetăţenilor mei la adresa autorităţilor române, am poposit aici - cam morocănoasă, dar destul de fericită că revăd străzile „micului Paris”. Odată ajunsă, am observat că poliţia era deja prezentă, iar pe la ora şapte îşi făcuse apariţia şi jandarmeria, care începu să amplaseze gardul demontabil ce urma să fixeze culoarele. În acelaşi timp, mulţimea de oameni s-a şi grăbit să ajungă în faţa uşii pentru a se programa.
Spre ora nouă, strada Blănarilor era supraaglomerată, iar cei care nu reuşiseră să vină de dimineaţă se îmbulzeau pentru a prinde şi ei rândul, întrebând ruseşte kto krainii (cine-i la coadă?). Dintr-odată, aud pe cineva dându-se cu părerea precum că gardienii nu erau destul de politicoşi – ca, de altfel, şi funcţionarii din cadrul direcţiei -, iar această părere era urmată de constatarea că basarabenii sunt mult mai gentili şi, cică, e mai bine să fim cu ruşii decât cu românii. La auzul acestor vorbe, îmi dădu sângele în cap de furie şi mă simţeam datoare să ripostez cu o replică acidă. „Şi ce căutaţi aici, doamnă, de ce nu mergeţi să cereţi cetăţenie rusă, dacă aveţi atâtea pretenţii?”, i-am zis cucoanei proaspăt poposite de la Italia. S-a retras ca o laşă, fără a spune ceva…
Peste câteva clipe, mi-a înviorat sufletul un mesaj repetat pe câteva blocuri de-a lungul străzii - „Basarabia e România!”…