394

Godea prognozează alegeri repetate în primăvară

Vom avea alegeri anticipate în primăvară. De această părere este deputatul independent, Mihai Godea. Acesta şi-a exprimat punctul de vedere în cadrul unei conferinţe de presă, azi 3 august.

Potrivit lui, PLDM nu va face în nici un caz alianţă cu PCRM, şi asta din simplu motiv că partidului comuniştilor le este mai convenabil să fie organizate alegerile repetate. Din acest motiv, Mihai Godea, a declarat că funcţia de preşedinte al ţării ar trebui să fie una de compromis, şi nu Marian Lupu. Acest fapt, după părerea lui, ar putea scoate ţara din criza politică.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, deputatul independent Mihai Godea, s-a arătat nemulţumit de activitatea Parlamentului în cadrul sesiunii de primăvară – vară, care sa încheiat săptămîna trecută. Potrivit lui „În timp ce cetăţenii simpli îşi caută de lucru, Lupu, Filat şi alţi deputaţi pleacă în vacanţă. Nu s-a dus pînă la capăt reforma justiţiei, nu există un concept clar pe marginea politicii fiscal-bugetare, a fost o sesiune ratată”

Godea de asemenea a mai subliniat că în următoare sesiune a Parlamentului deputaţii ar trebui să îşi îndrepte atenţia spre scoaterea Moldovei din criza politică. Anume acest lucru, după părerea sa, îl aşteaptă societatea de la conducerea ţării.
 
Пресс-служба POINT.MD
0