873

Cursă infernală la Ștefan-Vodă

 
Un tânăr de 21 de ani din satul Volintiri, aflându-se în stare avansată de ebrietate, a sustras un automobil de model „Opel Zafira” care era parcat în fața unui magazin alimentar, după care a gonit nebunește. Din cauza că avea viteză sporită, acesta a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat. Mașina a fost grav avariată.

În scurt timp, poliția a fost aleratată chiar de către proprietarul autoturismului, în vârstă de 30 de ani, locuitor al satului Ştefăneşti. Acesta a recunoscut că a lasat mașina descuiată și cu cheile în interior.

Pe urme fierbinţi, oamenii legii au găsit automobilul furat. În interior nu era nimeni. Pentru a se eschiva de la răspunderea penală, inculpatul s-a deplasat prin câmp în direcţia fontierei de stat cu Ucraina.

Echipa mobilă a pichetului de grăniceri „Slobozia”, fiind informaţi despre fapta comisă, a reţinut suspectul dat în căutare la numai 10 metri de hotarul moldo-ucrainean. La momentul reţinerii, suspectul era în stare de ebrietate avansată, avea multiple leziuni corporale, cauzate în urma accidentului rutier.

Bănuitul a fost reţinut pe o perioadă de 72 ore. În cazul în care va fi recunoscut vinovat acesta riscă privaţiune de libertate pe un termen de până la 3 ani.
Sursa: UNIMEDIA

0