522

Haos! CSJ stopează renumărarea voturilor pentru CMC

Foto: UNIMEDIA/CSJ
  La câteva ore de la pronunțarea deciziei Curții de Apel de a relua renumărarea voturilor pentru CMC, Curtea Supremă de Justiție a luat decizia de a suspenda procedura.

În urma recursului depus de Partidul Comuniștilor, renumărarea va fi stopată până când CSj nu va examina recursul în fond. 

Potrivit juristului PCRM, Sergiu Sârbu, cererea a fost depusă imediat după anunțarea deciziei Curții de Apel, adică astăzi, la prânz .Acesta însă a refuzat să spună numele judecătorului CSJ, care a pronunțat hotărârea. 

Sârbu a explicat că recursurile ce țin de procesul electoral se examinează în regim de urgență. 

Președintele Consiliului Electoral de Circumscripţe, Iulian Bălan a confirmat informația pentru UNIMEDIA. „Suntem neputincioși față de decizia CSJ, care nu poate fi contestat și ne supunem. Am stopat renumărarea”, a declarat acesta.
Astăzi, liderul PL, Mihai Ghimpu a declarat că scopul PCRM este de a ajunge la Curtea Supremă de Justiție, prezidată de Ion Muruianu, lăsând să se înțeleagă că ar exista o înțelegere între comuniști și șeful CSJ.
Renumărarea mandatelor pentru CMC urma să înceapă astăzi dimineața. Ieri însă, la cererea unui consilier comunist, Judecătoria Centru a dispus amânarea procedurii până sâmbătă. Comuniști au invocat unele încălcări, comise de CEC

UNIMEDIA amintește că la 17 iunie, la solicitarea Partidului Liberal, Curtea de Apel a decis renumărarea voturilor pentru Consiliul Municipal Chișinău, unde PCRM a obținut majoritatea.  Potrivit liberalilor, renumărarea ar putea aduce încă un mandat în favoarea AIE, lipsind fracțiunea PCRM de majoritate în CMC.

Sursa: UNIMEDIA



0