959

NOU: Transportarea ilegală a țigărilor peste Prut cu MOTODELTAPLANUL

Potrivit serviciului de presă al Grănicerilor, moldovenii tot mai
inventivi pe zi ce trece la capitolul transportării ilegale a
produselor de tutungerie peste graniţă. De această dată este vorba de trecerea ilegală a țigărilor pe celălalt mal al Prutului cu motodeltaplanul. Doi bărbați de 33 şi 38 ani au fost reţinuţi.

Cazul a avut loc duminică, 19 iunie, pe direcţia localităţii Taxobeni, raionul Făleşti, la aproximativ 3 km de la frontiera de stat. Patrula de grăniceri a observat un aparat uşor de zbor.

Colaboratorii Serviciului Grăniceri au reuşit să-i prindă chiar în timp ce încărcau coletele cu ţigări în motodeltaplan. Mai mult, suspecții au încercat să fugă cu ajutorul unui mijloc de transport „Hyundai H200”. Pe lîngă deltaplan şi autoturism, la locul infracțiunii se mai afla şi o remorcă cu care a fost transportat, de la Chişinău la frontieră, aparatul de zbor. În coletele pregătite pentru decolare erau 2500 pachete de ţigări „Winston”.

Instituţiile de frontieră ale Republicii Moldova şi României continuă investigarea cazului dat.
 
Пресс-служба POINT.MD
0