476

Vezi ce se întâmplă dacă vine Dodon la Primărie

 După procesarea a 96% din voturile alegătorilor exprimate la 5 iunie, este evident că în Chișinău va avea loc turul doi. Deocamdată, analiștii sunt rezervați în a se pronunța referitor la candidatul care va câștiga alegerile finale. Totuși, mai mulți comentatori susțin că venirea comunistului Igor Dodon la cârma Primăriei Chișinău va avea consecințe drastice.

Roman Mihăieș a declarat pentru Arena Fm că are temerea că dacă va câștiga Igor Dodon și va avea și majoritatea în Consiliul Municipal, atunci va exista o închidere a actului de guvernare la Chișinău. ,,Va fi o ostilitate între Guvernul Alianței pentru Integrarea Europeană și Igor Dodon și nu se va reuși nici un fel de reforme și nici investiții. Mă tem și mai tare pentru că ne-am putea întoarce la chestiuni ideologice, cum ar fi instalarea monumentului lui Lenin în Piața Marii Adunări Naționale și redenumirea străzilor cu tot felul de nume din perioada sovietică, iar asta nu va ajuta cu nimic Chișinăul”, a spus comentatorul. 
 
Analistul politic, Octavian Țîcu consideră că Primăria municipiului Chișinău sub conducerea comunistului Igor Dodon ar putea avea o gamă largă de consecințe: politice, ideologice, sociale, în deosebi economice. ,,Vor avea de pierdut toți cei care au fost la guvernare, pentru că la noi revenirea la putere a unui partid înseamnă demontarea întregului sistem și preluarea afacerilor”, a declarat Octavian Țîcu pentru același post de radio.
 
Analistul, Anatol Țăranu susține că ,,venirea lui Igor Dodon la Primăria Chișinău, care este destul de problematică, ar însemna în primul rând creşterea gradului de radicalizare a PCRM cu toate consecinţele. Asta ar însemna că destabilizarea politică va continua şi criza se va aprofunda”. Declarația a fost făcută pentru postul TV7.
 
ARENA precizează că după procesarea a 96 la sută din procesele verbale, Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat că Igor Dodon, candidatul PCRM, a acumulat - 48,68% din sufragii, iar liberalul Dorin Chirtoacă - 46,10%. Rezultatele finale a alegerilor din 5 iunie vor fi anunțate marți, 7 iunie la ora 16.00
 
arena

0