Mihai Ghimpu: De vină sunt alianța, cabinele de vot, tinerii și ziua de duminică
,,O parte din vină pentru rezultatele alegerilor din 5 iunie o poartă Alianța pentru Integrarea Europeană (AIE), oamenii sunt dezamăgiți”, a declarat liderul Partidului Liberal (PL),Mihai Ghimpu pentru Publika TV. ,,Noi nu trebuie să concurăm între noi, cine-i mai frumos, mai deștept, noi cei din alianță trebuie să mergem în același pas, pentru ca așa se vor bucura cetățenii”, a spus Mihai Ghimpu.
Liderul liberal suține că rezultatele preliminare ale scrutinului de duminică 5 iunie se explică și prin prezența slabă a tinerilor. ,,Am impresia că la 7 aprilie în Piața Adunării Naționale au ieșit mai mulți tineri decât la alegerile de ieri. Când e vorba să decidă, mulți tineri stau în cameră, nu se referă la toți, dar ieri a fost foarte pasiv”, a relatat Mihai Ghimpu.
Potrivit lui Mihai Ghimpu, alte cauze care au determinat rezultatele alegerilor sunt cabinele de vot și ziua de duminică. ,,Alegerile trebuiau să aibă loc într-o zi de lucru, pentru că duminica oamenii pleacă la odihnă, iar dacă CEC-ul menținea cabinele de vot transparente, alegerile ar fi fost libere și corecte”, a menționat preșdintele PL.
De asemenea, Mihai Ghimpu a subliniat că echipa PL se pregătește pentru turul doi, iar după datele pe care le deține formațiunea sa, doar 2-3 mii de voturi fac diferența între candidatul liberal și cel comunist. ,,Noi am făcut sondaje în timpul campaniei și toate arătau că Dorin Chirtoacă merge înainte”, a spus liderul liberal, subliniind că PCRM nu a câștigat niciodata alegrile ”fară a folosi metode de manipulare și minciună”.
arena.md