588

Godea, din fundul sălii: Trebuie să rămânem oameni!

Fostul liberal-democrat, Mihai Godea, şi-a schimbat locul în Parlament. Din primul rând, unde ședea de obicei, acesta a ajuns astăzi în ultimul, în spatele deputaţilor din fracțiunea Partidului Democrat.

„În sala de şedinţe a Parlamentului are lor o configuraţie după fracţiuni. Asta-i tot”, a explicat scurt pe doi Godea. Până aşi ocupa locul însă, Godea a trecut şi s-a salutat cu foştii colegi de fracţiune.

„La noi nu ştiu de ce convingerile politice sunt privite ca nişte lucruri care pot pune bariere între oameni, ceea ce mi se pare o abordare absolut  greşită. Trebuie să rămânem oameni în diferite circumstanţe”, a conchis Godea.

Amintim că pe 3 mai curent, Mihai Godea a anunţat că părăseşte rândurile liberal-democraţilor, rămâne deputat neafiliat şi candidează independent la funcţia de primar al capitalei la alegerile locale din 5 iunie.
hotnews.md
0