826

Oficial! Moldova are buget pentru anul 2011

 
După 20 de zile de la aprobarea bugetului public naţional de către Parlament, acesta a fost în sfârşit publicat şi în Monitorul Oficial. O dată cu publicarea, bugetul pentru anul 2011 intră în vigoare şi Republica Moldova are oficial un plan de venituri şi cheltuieli pentru acest an.

În anul 2011, se prognozează că vor fi atrase la bugetul de stat venituri în sumă de 19,07 miliarde lei, iar cheltuielile bugetare vor constitui aproximativ 20,354 miliarde lei. Astfel, deficitul bugetar prognozat pentru anul 2011 va fi de circa 1,2 miliarde lei. Acesta urmează să fie acoperit în măsură de aproape 65% din surse externe. Statul planifică că, în anul 2011, va obţine din privatizări 280 milioane de lei. 

Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat a fost aprobat la partea de venituri în sumă de 9,162 miliarde lei, cu 8,9% mai mult faţă de veniturile executate în anul 2010. La partea de cheltuieli, această componentă a bugetului public naţional, a fost aprobată în sumă de 9,343 miliarde lei, sau cu 9,1% mai mult faţă de suma cheltuielilor efective din anul 2010. 

Astfel, bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 se estimează cu o depăşire a cheltuielilor asupra veniturilor în sumă de circa 180,77 milioane lei. Veniturile şi respectiv cheltuielile prognozate în cazul fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală constituie 3,673 miliarde lei. 

Amintim că Legislativul a aprobat bugetul public naţional, pe toate componentele sale (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală), la 31 martie curent. Aprobarea, atât în Parlament, cât şi în Guvern, a avut loc după lungi dezbateri, critici şi chiar amânări de şedinţe.

Sursa: UNIMEDIA

0