792

România şi Ucraina vor construi un nou punct vamal pentru ca TIR-urile să ocolească vămile moldoveneşti

Autorităţile ţărilor vecine au discutat la malul Dunării deschiderea unei noi porţi spre Uniunea Europeană dintre localităţile Isaccea şi Orlovca.

Aceasta ar urma să absoarbă traficul de mărfuri ce trecea prin vămile din Republica Moldova, anunţă Adevărul de Seară, ediţia de Tulcea.

Tirurile vor fi îmbarcate pe bac-uri şi trecute peste Dunăre, ajungând mai uşor pe rutele comerciale europene.
Oraşul Isaccea va deveni unul dintre cele mai importante puncte de tranzit între Uniunea Europeană şi Ucraina.

Conform unui proiect pus la punct de părţile române şi ucrainene în dreptul localităţilor Isaccea, judeţul Tulcea, şi Orlovca, Administraţia Raională de Stat Reni, se vor construi puncte de trecere de tip RO-RO peste Dunăre. Zona va deveni extrem de atractivă pentru transportatorii regionali şi nu numai, mărfurile provenite de pe piaţa asiatică prin portul Odessa urmând să ajungă mult mai uşor în Uniunea Europeană, spre portul Constanţa sau alte destinaţii, fără să mai ocolească prin vămile din Republica Moldova.

Conform protocolului de colaborare româno-ucrainean lucrarea ar trebui să fie finalizată teoretic până la finele anului, dar ambii parteneri susţin că se va termina mai devreme. În cadrul acestui parteneriat public - privat, firma pune banii pentru investiţie, iar primăria nu pune decât terenul.
 
Beneficii şi pentru Isaccea
Autorităţile locale spun că trecerea va aduce un important beneficiu prin redevenţa pe teren, crearea de locuri de muncă, şi dezvoltarea pe orizontală a mai multor servicii: fast - food, restaurant, schimb valutar.

„Este un plus pentru localitate, este un beneficiu pentru întreaga zonă. Altfel putem evalua dezvoltarea localităţii atunci când avem astfel de oportunităţi", a mai precizat Petre Ilie.

Administratorul firmei care va realiza investiţia, Stelian Găvruş, spune că din evaluările pe care le-au făcut până acum valoarea investiţiei este de circa 12 milioane de euro.
 
adevarul

0