854

Un egiptean şi-a botezat fiica Facebook

Un tânăr părinte din Egipt a decis să marcheze recenta victorie a poporului său printr-un gest inedit – şi-a botezat fiica Facebook, conform cotidianului Al-Ahram, citat de antena3.ro.

Numele complet al copilului este Facebook Jamal Ibrahim. Familia, prietenii şi vecinii lui Facebook sunt încântaţi de numele neconvenţional al fetei.

Protestele recente din Egipt au început cu un anunţ pe reţeaua de socializare Facebook care chema mii de oameni în stradă.

Reţelele de socializare au avut un rol crucial în protestele din lumea arabă din ultimele două luni, proteste ce au determinat guvernanţii egipteni să închidă serviciile de internet, pentru a diminua riscurile unor acţiuni de stradă masive.

hotnews.md
0