880

Republica Moldova a păşit în 2011 cu datorii de peste 18 miliarde de lei

 
La situaţia din 31 decembrie 2010, datoria de stat a Moldovei a constituit circa 18,87 miliarde lei, sau în creştere cu peste 4,2 miliarde de lei faţă de situaţia din 1 ianuarie 2010, arată datele Ministerului Finanţelor.

În 2010, datoria de stat externă a constituit circa 13,56 miliarde lei, în creştere cu 4,05 miliarde lei faţă de începutul aceluiaşi an.

Creşterea datoriei externe este cauzată în mare parte de intrările de împrumuturi externe, care au depăşit rambursările de împrumuturi externe cu circa 2,06 miliarde lei. Intrările de împrumuturi externe pe parcursul anului 2010 constituie circa 2,62 miliarde lei.

Datoria de stat internă a constituit 5,3 miliarde lei sau cu 200 milioane mai mult faţă de începutul anului 2010.

Potrivit Centrului Analitic Expert-Grup, statul are "o dependenţă narcotică faţă de resursele bancare". Experţii susţin că, în momentul în care statul se împrumută de pe piaţa internă, acesta intră într-o competiţie neechitabilă cu sectorul real pentru resursele creditoare bancare. 

Sursa: UNIMEDIA

0