1077

R. Moldova a exportat în anul 2010 pe piaţa rusă peste 117 milioane de litri de vinuri


Chişinău, 12 ian. /MOLDPRES/. Serviciul federal rus "Rospotrebnadzor" a anunţat că Federaţia Rusă a importat în 2010 din Republica Moldova 11 918 loturi de vinuri (117 443 216 litri), 1 269 loturi de divin (34 286 451.5 litri) şi 912 loturi de vinuri brute (157 692 873.1 litri), relatează MOLDPRES.

În urma controlului calităţii vinurilor, Rospotrebnadzor a depistat 154 de loturi de vinuri care nu corespundeau parametrilor de calitate şi inofensivitate.

Potrivit unui comunicat al Serviciului sanitar federal, postat la 11 ianuarie pe site-ul oficial al "Rospotrebnadzor", a fost interzis importul a peste 2,2 milioane de litri de vinuri, coniacuri şi vinuri brute, ceea ce reprezintă sub 1 la sută din producţia exportată.

Rospotrebnadzor publică lista combinatelor de vinuri, în număr de 20, loturi de producţie ale cărora a fost rebutată.
Republica Moldova a exportat în unsprezece luni 2010 băuturi alcoolice în valoare bănească de 158,0 milioane de dolari SUA, în creştere cu 11,4% faţă de perioada respectivă a anului precedent, arată date ale Biroului Naţional de Statistică făcute publice astăzi. Ponderea băuturilor în total exporturi a fost în ianuarie-noiembrie 2010 de 11,3%.

0