780

Roubini: Anul 2011 va fi marcat de un război al monedelor

 
Economistul american Nouriel Roubini apreciază că acest an va fi marcat de un război al monedelor, de conflicte comerciale şi orientarea statelor spre protecţionism, în condiţiile în care economiile avansate cresc lent, iar cele emergente se dezvoltă rapid, potrivit La Tribune.

Acest an va fi marcat de o revenire în două viteze a economiei mondiale, estimează Roubini. Relansarea economică în forma de "U" va continua în statele avansate, cu o creştere inferioară tendinţei pe termen lung. În economiile emergente, avansul va fi mai rapid, dar şi rata inflaţiei va fi ridicată, informează Mediafax.

"Zona euro trebuie să-şi rezolve problemele legate de datoriile suverane. În caz contrar, riscul de contaminare va fi mare, de la Grecia şi Irlanda la Spania şi Portugalia", afirma Roubini. Economistul este cunoscut pentru previziunile sale pesimiste.

Procesul dureros de ajustare, austeritatea fiscală şi reformele structurale vor continua în acest an, în contextul unei creşteri economice slabe sau chiar recesiune în anumite state.
 
POLITIK 

0