1496

Cresc preţurile la prezervative şi cauciucuri la nivel mondial

Preţurile pentru pneuri, mănuşi şi prezervative urmează să sară în aer din cauza furtunilor care au inundat majoritatea regiunilor producătoare de cauciuc, anunţă Antena3.ro.

Preţul pentru cauciucul natural a crescut cu până la 65% în ultimele luni, după ce zonele din Asia de sud-est au fost afectat de vremea proastă şi de inundaţii. Preţurile deja s-au triplat în ultimii doi ani şi ploile abundente, care au afectat colectarea şi producţia, au contribuit iar la creşterea costurilor şi scăderea stocurilor.

Companii precum Bridge-Continental, Michelin şi Goodyear au pasat deja o parte din costuri către consumatori şi analiştii cred că noi scumpiri sunt inevitabile.

 
Producătorii de prezervative au raportat creşteri de până la 20% în privinţa costurilor, caz similar fiind înregistrat şi de producătorii de mănuşi de cauciuc. Astfel, analiştii prezic noi creşteri ale preţurilor în următoarele luni, din cauza stocurilor limitate, trend care se va menţine până la finele anului 2011.
 
Sursa: point.md

 
 
0