833

Banii „Franzeluţa” pleacă în off-shore-uri

Conducerea „Franzeluţa” a prejudiciat statul cumpărând cu bună-ştiinţă făină din Ucraina la preţuri majorate, astfel provocând scumpirea pâinii

Aproape trei milioane de dolari din banii S.A. „Franzeluţa” au ajuns anul trecut pe conturile unor firme off-shore din Panama, Insulele Virgine Britanice și Belize ai căror proprietari sunt necunoscuţi. Banii erau oferiți pentru servicii fictive de intermediere la importul de făină din Ucraina. Alte trei milioane de lei „Franzeluţa” i-a aruncat în vânt pentru staţionarea timp de mai multe zile a vagoanelor încărcate cu făină în gara Chişinău, chiar dacă întreprinderea are suficiente depozite în care ar fi putut-o transporta. Potrivit anchetatorilor care au investigat cazul, aceste cheltuieli nejustificate au dus, în final, la majorarea preţului la pâine şi la prejudicierea statului care este acţionar majoritar al S.A. „Franzeluţa”. Directorul combinatului municipal de panificaţie, Eugeniu Baleca, respinge acuzaţiile.

Banii pleacă în off-shore-uri

De ani buni, SA „Franzeluţa” nu mai cumpără făină din R. Moldova. Sub pretextul că făina moldovenească este de proastă calitate, combinatul de panificaţie importă făină de la întreprinderi din Ucraina. Chiar dacă negocierile pentru procurarea făinii „Franzeluţa” le purta direct cu aceste companii ucrainene, conform documentelor, cumpărătorii făinii de grâu erau nişte companii off-shore.

Oleg Puţintică, şeful Direcţiei Investigare a Fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, susţine că aceste off-shore-uri nu îşi asumau nicio responsabilitate pentru transportul făinii, în schimb majorau nejustificat preţul acesteia.

Astfel, dacă la întreprinderile din Ucraina făina e cumpărată cu 180-220 de dolari, la importul în R. Moldova, preţul făinii ajungea la 270-300 de dolari. Doar pe parcursul anului 2009, „Franzeluţa” le-a plătit acestor off-shore-uri circa 2,7 milioane de dolari pentru diferenţa de preţ. În prezent, Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei încearcă să stabilească proprietarii acestor cinci companii off-shore şi unde au ajuns banii „Franzeluţei” trasferaţi pe conturile lor.

Alţi intermediari, aceeaşi schemă

După ce MAI a început investigaţiile şi a demascat schemele frauduloase de import de făină, „Franzeluţa” a renunţat la „serviciile” off-shore-urilor, dar nu şi la schema de import de făină. Acum, combinatul de panificaţie importă făină prin intermediul unui alt intermediar – SRL „Torimacon”. Directorul acestei companii este Iurie Ciolacu, un student de 23 de ani, iar conform datelor Camerei înregistrării de stat, firma este specializată în constucţii, recuperare a deşeurilor, dulgherie şi tâmplărie (!). Încercările noastre de a-l contacta pe Ciolacu au eşuat. La numărul de telefon al companiei nu a răspuns nimeni pe parcursul acestei săptămâni.

Menţionăm în context că fostul director al combinatului „Franzeluţa”, Spiridon Danilescu, a fost demis şi arestat acum şase ani, fiind acuzat de organizarea unor scheme similare celor care funcţionează acum la întreprindere.

Amenzi pentru susţinerea partidului?

La 18 februarie curent, Ministerul Afacerilor Interne a deschis un dosar penal în acest caz, dar şi pentru cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari, prin abuz de încredere, acţionarilor SA „Franzeluţa”. Este vorba de o amendă în valoare de aproape trei milioane de lei pe care a plătit-o „Franzeluţa” pe parcursul anului trecut Î.S. „Căile Ferate ale Moldovei” pentru că nu s-a grăbit să descarce făina din vagone şi să o ducă în depozite.

„Nu pot găsi o justificare logică a acţiunilor conducerii «Franzeluţa». Din moment ce ai depozite goale şi lucrători angajaţi pentru transportul făinii, de ce să ţii făina în vagoane timp de 20-40 de zile şi să plăteşti astfel de amenzi usturătoare”, susţine Puţintică. Alte surse care au solicitat anonimatul ne-au comunicat că cel mai probabil aceste penalităţi achitate de „Franzeluţa” ajungeau ulterior prin nişte scheme întortocheate la Partidul Comuniştilor. Şeful Direcţiei investigarea fraudelor nu exclude o asemenea ipoteză.

Crimă fără vinovat

Cert este că contractele de procurare şi import de făină au fost semnate de directorul „Franzeluţa”, Eugen Baleca, fără acordul Consiliului de Administrare al societăţii. Şi deoarece acţionarul majoritar al SA „Franzeluţa” (52,2 %) este statul, Ministerul Afacerilor Interne constată că Baleca şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, prejudiciind prin acţiunile sale bugetul de stat. Totuşi directorul „Franzeluţa” nu figurează în dosar în calitate de bănuit. Este sau nu responsabil Baleca de crearea acestor scheme dubioase de import de făină urmează să decidă Procuratura Generală care a preluat dosarul pe 13 octombrie.

Contactat de JURNAL, şeful Direcţiei conducerea urmăririi penale, Nicolae Chitoroagă, ne-a declarat că în septembrie PG a expediat o comisie rogatorie în Ucraina pentru verificarea legalităţii importului de făină de către „Franzeluţa”. Rezultatele comisiei vor fi peste două-trei luni, iar de acestea vor depinde acţiunile de mai departe ale procuraturii.

Baleca refuză să vorbească

Solicitat de JURNAL să explice de ce ar avea nevoie „Franzeluţa” de intermediari la importul făinii din Ucraina şi de ce combinatul de panificaţie nu cumpără făină din R. Moldova, Eugeniu Baleca a refuzat să răspundă. „Nu ştiu despre niciun dosar penal şi nu înţeleg de ce se ia Ministerul Afacerilor Interne de noi în loc să îşi vadă de treabă asigurând ordinea publică. Fabrica lucrează bine. Pe timp de criză, noi aducem profit. Probabil, cineva are interes să ne denigreze”, a declarat Baleca, refuzând să spună pe cine bănuieşte de rea-voinţă.

Eugeniu Baleca este director al S.A. „Franzeluţa” din 2004. De asemenea, el este consilier municipal din partea fracţiunii comuniste şi vicepreşedinte al Consiliului de administrare al BC „Victoriabank” , unde Vlad Plahotniuc este preşedinte al Consiliului de administrare. Anterior, Baleca a fost director comercial al S.A. „Petrom Moldova”, proprietate a aceluiaşi Vlad Plahotniuc.
 
Sursa: JURNAL.MD

0