942

Trei tineri traumatizaţi şi 4 maşini deteriorate – bilanţul unui accident rutier

 Trei tineri „au reuşit” în noaptea trecută să deterioreze patru maşini, trei dintre care au fost lovite de automobilul cu care se deplasau, a declarat medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Eufalia Negreaţă.

Potrivit sursei, cei trei tineri tineri se aflau într-un automobil Mazda cu care făceau virajuri periculoase pe strada Independenţei. Într-un moment, maşina lor a atins un alt automobil, după care ambele maşini au mai lovit două automobile. Tinerii din Mazda s-a ales cu traumatisme, dar au refuzat spitalizarea.

Cu fractura ambelor antebraţe s-a ales un bărbat, de 35 de ani, accidentat pe strada Doina de un autoturism BMW.
Pe strada Florilor, la câţiva metri de o ambulanţă care se deplasa la o chemare pediatrică a fost izbit violent un tânăr, de 20 de ani, de către un automobil Ford. Medicii au redirecţionat chemarea şi au acordat primul ajutor victimei accidentului, care a suferit traumă cranio-cerebrală şi contuzie cerebrală, transportând tânărul la Spitalul de Urgenţă.

În dimineaţa curentă, în jurul orei 6.00, pe şoseaua Munceşti, s-a izbit într-un copac un automabil Daewoo, taxi 1474, în care se aflau în calitate de pasageri doi soţi, de 24 şi 25 de ani, care se întorceau de la o nuntă. Tânăra, însărcinată de 12 săptămâni, a suferit traumă cranio-cerebrală, comoţie cerebrală şi plagă a frunţii. Soţul ei s-a ales cu fractura oaselor antebraţului stâng şi multiple plăgi ale feţeie, iar şoferul, de 21 de ani, a suferit fractura umărului stâng şi contuzia organelor abdominale.

În ultimele 24 de ore cuprinse între ora 6.00 a zilei de vineri şi ora 6.00 a zilei de sâmbătă, în capitală au fost înregistrate 4 accidente de circulaţie cu 9 persoane traumatizate.
 
Sursa: TIMPUL.MD 

0