1102

Moartea suspectă a unui manager al Gazprom


 
Cadavrul lui Serghei Kliuka, şef adjunct al Departamentului economic şi financiar al gigantului rus de gaze Gazprom, a fost descoperit duminică în autoturismul său personal, în garajul din apropierea domiciliului său din vestul Moscovei, cu o rană mortală în cap, transmite RIA Novosti, citând surse din forţele de ordine.

Poliţia a avansat imediat ipoteza sinuciderii, însă reprezentanţi ai Gazprom au declarat, sub rezerva anonimatului, că nu au niciun dubiu că este vorba de o crimă.

Asupra decedatului a fost descoperit un pistol CZ-75, despre care soţia defunctului spune că l-a primit în dar de la preşedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev.

Ultima oară, Kliuka /36 de ani/ a fost văzut în viaţă sâmbătă dimineaţă. El plecase de acasă în jurul orei 05h00 /ora Moscovei/ intenţionând să-l întâlnească la Gara Kursk din capitala rusă pe fratele său care venea din provincie.
 
Sursa: VOCEA BASARABIEI

0