878

Republica Moldova va avea Academie de tenis

 În baza şcolii specializate republicane de tenis va fi creat Centrul naţional de instruire "Academia de tenis", în cadrul căreia vor fi instruiţi cei mai dotaţi sportivi care practică acest gen de sport. Academia de tenis va fi creată la iniţiativa preşedintelui interimar Mihai Ghimpu.

 
În cursul ceremoniei de premiere a câştigătorilor Campionatului naţional de tenis din anul curent, şeful statului a mai anunţat că toţi participanţii, care au urcat pe podium vor beneficia de instruire gratuită în Academie. 
 
"Sunt convins că prin crearea Academiei de tenis vom reuşi nu numai să popularizăm şi mai mult acest gen de sport, dar şi să pregătim la un nivel mai înalt sportivi, care evoluează sub drapelul Moldovei la diferite competiţii internaţionale. Personal îmi asum angajamentul să susţin Academia, oferindu-i tot suportul pentru crearea unei baze materiale decente de instruire", a accentuat şeful statului.
 
Ideea creării Academiei de tenis a fost susţinută atât de reprezentanţii federaţiei de profil, cât şi de sportivi, care consideră că aceasta va permite o pregătire mai profesională pentru diferite competiţii internaţionale a lotului naţional, precum şi selectarea celor mai dotaţi tenismeni din toată ţara.
 
Maxim Dubarenco, campionul Republicii Moldova la tenis din anul curent, a menţionat că susţinerea acordată de conducerea ţării la dezvoltarea tenisului inspiră încrederea că condiţii remarcabile pentru antrenamente vor fi create şi în alte localităţi ale republicii, prin aceasta fiind diversificată geografia participanţilor la competiţiile naţionale.
 
În opinia lui Nicolae Pitac, vicepreşedintele Comitetului Naţional Olimpic, crearea Academiei de tenis, organizarea Campionatului naţional la toate categoriile de vârstă demonstrează că schimbările produse în federaţia de profil constituie primii paşi în revigorarea situaţiei într-o probă olimpică, ce se bucură de popularitate în lume.
 
După premiera sportivilor, care au urcat pe podium, preşedintele Mihai Ghimpu a jucat tenis în compania celor mai tineri sportivi, care au intrat în posesia medaliilor.
 
Sursa: UNIMEDIA
 


0