1568

Moldtelecomul va fi privatizat!

"Moldtelecom"-ul va fi scos la vanzare dupa 5 decembrieBanca austriaca Raiffeisen Investment AG, care este consultantul financiar al Guvernului pentru privatizarea "Moldtelecom"-ului, urmeaza sa prezinte, pana la 5 decembrie curent, toate documentele necesare pentru privatizarea acestei societati, comunica MOLDPRES. Surse de la Departamentul Privatizarii au relatat agentiei ca dupa prezentatrea documentelor corespunzatoare va fi anuntat concursul international pentru privatizarea "Moldtelecom"-ului. Aceleasi surse au mai aratat ca expertii bancii Raiffeisen Investment au expediat propuneri pentru participare la concurs mai mult de 100 de companii de peste hotare, printre care sunt si societatile nationale de telecomunicatii din Franta, Italia, Germania, Austria. Anterior, Nicolae Gumenai, director general al Departamentului Privatizarii, declarase presei ca Raiffeisen Investment se incadreaza in graficul de elaborare a documentelor necesare pentru privatizarea "Moldtelecom"-ului, precizand ca la vanzare vor fi scoase 51 la suta din actiunile acestei societati. Gumenai a mai spus ca ofertele participantilor la privatizare vor fi date publicitatii la timpul cuvenit, potrivit conditiilor concursului, specificand totodata ca sunt deja companii din Rusia, Germania, Statele Unite care se intereseaza de privatizarea "Moldtelecom"-ului. Directorul departamentului n-a dorit sa faca pronosticuri vis-a-vis de suma pe care statul mizeaza s-o obtina de pe urma vanzarii pachetului de actiuni, aratand ca valoarea acesteia va depinde de conjunctura pietei si ofertele propuse. Anterior, reprezentanti ai Guvernului declarasera ca pachetul de actiuni ale statului in "Moldtelecom" SA poate fi vandut cu 150 mln dolari SUA.
0